Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că, la ședința de la Palatul Victoria, se va face o analiză rapidă a situației actuale, după confirmarea primelor două cazuri cu varianta OMICRON a coronavirus. Ministrul precizează că se vor lua măsuri pentru a fi încetinită răspândirea noii variante, întrucât oprirea ei nu este posibilă. Rafila a precizat, de asemenea, că una dintre cele două persoane infectate nu are deloc simptome, iar cea de-a doua are simptome minime – mici acuze, dureri în gât.
Ce vor face autoritățile și care este planul strategic pentru salvarea vieții românilor în contextul pandemic actual sunt teme care vor fi anunțate la Videoconferința Profit Health.forum - Sistemul sanitar, între pandemie și criza economică. Unde este pacientul? Ediția a IX-a
Videoconferința, organizată cu sprijinul Bristol Myers Squibb și Nordis Group, programată pentru 9 decembrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
DETALII AICI
”Este o ședință convocată de domnul prim-ministru, domnul Ciucă (...) Vom face o analiză rapidă a situației și a eventualelor măsuri ca să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România”, a declarat, duminică, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă, potrivit News.ro.
Premierul Nicolae Ciucă are, duminică, întâlnire la Guvern cu specialiștii din sistemul sanitar pentru a stabili măsurile care trebuie luate având în vedere că au fost confirmate deja primele două cazuri de infectare cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2. Întâlnirea este programată la ora 11.00.