Ministerul Economiei: O companie românească din Maramureș poate produce 50 de milioane de măști chirurgicale lunar și poate acoperi necesarul României de dispozitive medicale de protecție

Ministerul Economiei: O companie românească din Maramureș poate produce 50 de milioane de măști chirurgicale lunar și poate acoperi necesarul României de dispozitive medicale de protecție
scris 22 sep 2020

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a anunțat marți că România este independentă în privința producției de dispozitive medicale de protecție, dând ca exemplu compania românească Techtex din județul Maramureș, care poate produce 50 de milioane de măști chirurgicale pe lună, acoperind astfel necesarul României de dispozitive medicale de protecție.

"Compania românească Techtex din județul Maramureș poate produce 50 de milioane de măști chirurgicale pe lună, acoperind necesarul României de dispozitive medicale de protecție", anunță Ministerul Economiei, care îl citează pe Ioan Filip, președintele Grupului Taparo, grup din care face parte și compania Techtex, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Presa chineză spune că Beijingul nu va aproba acordul convenit de ByteDance cu Oracle și Walmart CITEȘTE ȘI Presa chineză spune că Beijingul nu va aproba acordul convenit de ByteDance cu Oracle și Walmart

Reprezentantul companiei spune că societatea investește permanent în utilaje și echipamente performante, pentru producția materialului textil medical și pentru realizarea măștilor și a echipamentelor de protecție, de exemplu mănuși, capeline, botoși, halate și combinezoane.

Techtex este prima companie românească care a produs echipamente de protecție, precum și singurul producător de material filtrant și de material nețesut din polipropilenă, de la noi din țară.

"Vom ajuta compania românească să investească în continuare, pentru a produce măștile integral în țara noastră. În această perioadă, avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie”, spune, la rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul economiei
masti chirurgicale