DentalMed, jucător pe piața de servicii private de stomatologie din Romania, a deschis a doua clinică din rețea, în zona de centru-nord a Capitalei, în urma unei investiții de aproximativ 2 milioane de euro.
Clinica DentalMed Primăverii se desfășoară pe 2 niveluri (parter și demisol), cumulând o suprafață de 450 mp, la care se adaugă o curte proprie de 260 mp și 14 locuri de parcare.
”Clinica DentalMed Marriott, prima noastră clinică, funcționează de aproximativ 15 ani în zona Marriott Grand Hotel Bucharest, Palatul Parlamentului și noua construcție a Catedralei Neamului. Însă foarte mulți dintre pacienții noștri locuiesc în zona de nord a orașului. În decursul timpului, în cadrul discuțiilor cu pacienții, au rezultat multe solicitări din partea celor aflați în zona de nord de a avea o clinică și în aceasta zonă a Bucureștiului”, declară Dr. Dragoș Popescu, Co-Owner&Founder DentalMed.
Reprezentantul DentalMed estimează pentru primul an de funcționare a noii clinici o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro și 1000 - 2000 pacienți noi unici, dar preconizează că în anii viitori DentalMed Primăverii se va apropia de cifra de 5 milioane euro realizată anual de clinica DentalMed Marriott. Astfel, el prognozează că în aproximativ 3-4 ani cele două clinici vor avea o cifră de afaceri consolidată de circa 8-10 mil euro. De asemenea, compania are în plan deschiderea unei clinici pentru copii în viitorul apropiat.
”Deși clinica DentalMed Marriott dispune în prezent de 12 cabinete, se simțea nevoia de spațiu suplimentar de programare”, declară Mariana Velisarato, Executive Director DentalMed.
Prima clinică DentalMed a fost deschisă în 2007, cu 3 cabinete și circa 20 de angajați. Astăzi, cele 20 de cabinete din sediile din Primăverii și Marriott sunt deservite de aproape 140 de angajati și colaboratori.
Piața de servicii de stomatologie din Romania este încă o piață tânără, cu o rată de creștere anuală de 15-20%, evaluată în prezent la circa 400 milioane de euro.
Înființată în 2007, DentalMed este o clinică stomatologică de lux, cu capital 100% românesc, care gestionează anual un trafic de pacienți de circa 45.000 - 50.000, din care peste 10% reprezintă pacienți care vin din străinătate.
DentalMed este Furnizor al Casei Regale a României și estimează pentru 2021 o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro.