Comisia Europeană a aprobat contractul cu compania germană CureVac pentru achiziționarea inițială a 225 milioane doze de vaccin împotriva COVID-19

Comisia Europeană a aprobat contractul cu compania germană CureVac pentru achiziționarea inițială a 225 milioane doze de vaccin împotriva COVID-19
scris 18 nov 2020

Comisia Europeană a anunțat marți că a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică germană CureVac, care prevede achiziționarea inițială a 225 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opțiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societății se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.

"Astăzi, 17 noiembrie, Comisia Europeană a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică europeană CureVac, care prevede achiziționarea inițială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opțiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societății se va dovedi a fi sigur și eficace împotriva COVID-19", a anunțat CE.

Urmărește-ne și pe Google News

Contractul de astăzi cu CureVac extinde portofoliul deja larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, incluzând contractele semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV și BioNTech-Pfizer și discuțiile preliminare cu Moderna. Acest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura faptul că Europa este bine pregătită pentru campania de vaccinare de îndată ce vaccinurile se vor dovedi a fi sigure și eficace, scrie News.ro.

Comisia Europeană vrea să ajungă la un acord cu Moderna pentru milioane de vaccinuri destinate Covid-19, la un preț de sub 25 de dolari doza CITEȘTE ȘI Comisia Europeană vrea să ajungă la un acord cu Moderna pentru milioane de vaccinuri destinate Covid-19, la un preț de sub 25 de dolari doza

„La câteva zile după contractul încheiat de noi cu BioNTech și Pfizer, sunt încântată să anunț un nou acord cu o societate europeană promițătoare. Comisia a asigurat, până în prezent, cel puțin 1,2 miliarde de doze și își îndeplinește angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace și la prețuri accesibile, nu numai pentru cetățenii din UE, ci și pentru persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile din lume. Majoritatea acestor vaccinuri potențiale se află într-o fază avansată a trialurilor clinice, rezultatele acestora, preconizate a fi pozitive, vor fi confirmate prin acordarea unei autorizații, după care vaccinurile vor fi distribuite rapid și vor contribui la stoparea pandemiei", spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Statele membre pot decide și să doneze vaccinul unor țări cu venituri medii și inferioare sau să îl redirecționeze către alte țări europene.

„În condițiile unui număr tot mai mare de pacienți COVID în întreaga UE, un vaccin sigur și eficace este mai important ca niciodată pentru a opri pandemia. Prin acest al cincilea acord de cumpărare în avans a unui vaccin, sporim și mai mult șansele ca cetățenii UE și economiile noastre să se poată întoarce la normalitate în condiții de siguranță. El reprezintă încă o etapă importantă a Strategiei UE în materie de vaccinuri, precum și dovada beneficiilor colaborării în cadrul unei veritabile Uniuni Europene a sănătății", afirmă Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

CureVac, o societate europeană cu sediul în Germania, a semnat, la 6 iulie, un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane euro cu Banca Europeană de Investiții, pentru crearea și producerea pe scară largă a unor vaccinuri, incluzând un potențial vaccin al CureVac împotriva COVID-19. CureVac are rol de pionierat în crearea unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice.

Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule drept cărăuș informațional cu ajutorul căruia organismul însuși poate produce propriile substanțe active pentru a combate diverse boli.

Comisia a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona întreaga UE.

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie euuropeană de accelerare a creării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri sub forma unor acorduri de cumpărare în avans. Finanțarea acordată este considerată un acont pentru vaccinurile care vor fi cumpărate efectiv de statele membre.

"Întrucât costul mare și rata mare de eșec fac ca investițiile într-un vaccin anti-COVID-19 să fie o decizie cu grad mare de risc pentru creatorii de vaccinuri, aceste acorduri vor permite, prin urmare, realizarea unor investiții care, în caz contrar, s-ar putea să nu se materializeze", arată CE.

Vaccinurile trebuie să fie rapid distribuite și puse la dispoziție pe scară largă în întreaga Europă imediat după ce s-au dovedit a fi sigure și eficace și au obținut autorizația de introducere pe piață din partea Agenției Europene pentru Medicamente. La 15 octombrie, Comisia a stabilit etapele principale pe care statele membre trebuie să le urmeze pentru a fi pe deplin pregătite, care includ elaborarea unor strategii naționale de vaccinare. Comisia instituie un cadru comun de raportare și o platformă pentru monitorizarea eficacității strategiilor naționale de vaccinare.

Comisia Europeană s-a angajat, de asemenea, să asigure faptul că orice persoană care are nevoie de vaccin îl obține efectiv, oriunde în lume, nu doar în Europa. Nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță. Acesta este motivul pentru care, începând cu 4 mai 2020, Comisia a procurat aproape 16 miliarde euro în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de noul coronavirus, acțiunea mondială pentru asigurarea accesului universal la teste, tratamente și vaccinuri împotriva noului coronavirus și pentru redresarea economică mondială și a confirmat interesul ei de a participa la mecanismul COVAX pentru a asigura un acces echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19 la prețuri accesibile, oriunde în lume.

Ca parte a unui efort al Echipei Europa, Comisia a anunțat o contribuție de 400 de milioane euro sub formă de garanții pentru a sprijini COVAX și obiectivele sale în contextul răspunsului mondial la criza provocată de noul coronavirus. La 12 noiembrie, Uniunea Europeană a anunțat contribuirea cu o sumă suplimentară de 100 de milioane euro sub formă de granturi pentru sprijinirea mecanismului COVAX.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
curevac