Cea de a treia doză de vaccin anticovid Pfizer/BioNTech are o eficiență de 95,6%, anunță producătorii

Cea de a treia doză de vaccin anticovid Pfizer/BioNTech are o eficiență de 95,6%, anunță producătorii
scris 22 oct 2021

Cea de a treia doză de vaccin împotriva covid-19 a alianței americano-germane Pfizer-BioNTech are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu clinic de faza 3 asupra a 10.000 de persoane, în vârstă de peste 16 ani, efectuat de cele două laboratoare farmaceutice, relatează AFP.

Acest studiu arată ”o eficiență relativă de 95,6%” și ”un profil al siguranței favorabil”, anunță ele într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News
Instrumente pentru o muncă remote eficientă CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

”Acestea sunt primele rezultate cu privire la eficiență ale unui studu randomizat cu privire la un rapel al vaccinului covid-19”, precizează cele două firme, scrie News.ro.

Acest studiu a fost realizat în timp ce ”varianta (ndiană) delta (a SARS-CoV-2) era principala tulpină” aflată în circulație în perioada respectivă.

”Aceste rezultate arată încă o dată utilitatea rapelurilor în eforturile noastre de a proteja populația împotriva acestei boli”, își exprimă satisfacția, citat în comunicat, directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

Vârsta mediană a participanților este 53 de ani.

Aceste rezultate urmează să fie prezentate autorităților de reglementare ”cât mai curând”, anunță firmele.

Mai multe țări au autorizat deja administratea celei de a treia doze de vaccin anticovid, în vederea unei stimulări a imunității persoanelor deja vaccinate, care pare să scadă după mai multe luni, potrivit unor studii.

În Statele Unite, experți de la Agenția americană a medicamentului (FDA) au dat aundă verde, din septembrie, unei a treia doze de vaccin anticovid Pfizer/BioNTech în cazul unor categorii cu risc, precum persoanele în vârstă de peste 65 de ani.

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

”Datele disponibile sugerează o imunitatea în scădere la anumite populații vaccinate complet”, justifica recent directoarea interimară a FDA Janet Woodcock.

În Europa, Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a aprobat la începutul lui octombrie, mai larg, principiul vaccnării cu a treia doză de Pfizer/BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani și a lăsat statelor posibilitatea să aleagă mai precis populațiile eligibile.

Franța a început, de exemplu, să administreze această doză anumitor categorii ale populației, și anume persoanelor în vârstă (la șase luni de la vaccinare) și persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Alte guverne au mers și mai departe. În Israel, a treia doză este disponibilă de la vârsta de 12 ani, la cinci luni de la vaccinarea completă.

Subiectul celei de a treia doze a relansat însă problema inegalității între țările bogate și țările sărace, în contextul în care accesul la prima doză de vaccin anticovid rămâne foarte limitat în unele regiuni ale lumii, mai ales în Africa - cu atât mai mult cu cât două doze de vaccin anticovid protejează foarte eficient de forme grave ale bolii.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
vaccin