Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE are îndoieli privind necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE are îndoieli privind necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19
scris 12 ian 2022

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană și-a exprimat marți îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19 și a spus că în prezent nu există date care să susțină această abordare, în timp ce caută mai multe informații despre varianta Omicron, care se răspândește rapid, transmite Reuters.

”În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), într-o conferință de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Termenul pentru doza booster ar putea fi redus și în România la mai puțin de 6 luni CITEȘTE ȘI Termenul pentru doza booster ar putea fi redus și în România la mai puțin de 6 luni

Oficialul EMA și-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor și de a duce la oboseală în rândul populației, scrie News.ro.

Cavaleri a mai spus că sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor și o mai bună înțelegere a evoluției valului actual pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru Omicron.

”Este important să existe o discuție bună în jurul alegerii compoziției vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă... și să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a previne o variantă viitoare”, a spus el.

EMA a arătat că discută în prezent cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care va fi nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare ar trebui să fie coordonată la nivel global.

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccin
covid-19