Anul trecut, în sistemul de sănătate erau 58.600 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 335 de locuitori

Anul trecut, în sistemul de sănătate erau 58.600 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 335 de locuitori
scris 2 iul 2018

Sistemul de sănătate a înregistrat anul trecut un număr de 58.600 de medici, în creștere ușoară față de anul precedent, ceea ce înseamnă că unui medic i-au revenit în medie 335 de locuitori, relevă datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS). De asemenea, activitatea  din sistemul  sanitar - public  și  privat - s‐a  desfășurat  în  peste  60.000 de unități  sanitare.

În 2016, sistemul de sănătate avea 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de locuitori, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Anul trecut, din numărul total de medici, 15.700 erau medici dentiști, în scădere cu aproximativ 800 față de anul 2016. De asemenea, 17.800 erau farmaciști, în creștere cu aproximativ 600 față de anul precedent, potrivit INS.

Termenul de valabilitate al cardului național de sănătate a fost prelungit CITEȘTE ȘI Termenul de valabilitate al cardului național de sănătate a fost prelungit

Din totalul medicilor, o cincime erau medici de familie, aproape două treimi dintre aceștia desfășurându-și activitatea în mediul urban.

Totodată, 142.100 de angajați aveau o pregătire sanitară medie, în creștere cu 4.900 față de anul 2016. În plus, 69.400 de persoane formau personalul sanitar auxiliar, în creștere cu 3.100 față de anul precendent.

Discrepanțele dintre mediul urban și cel rural au rămas semnificative. Astfel, în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulți locuitori unui medic, de 6 ori mai mulți locuitori unui medic dentist și de 4 ori mai mulți locuitori unui farmacist, față de mediul urban.

Structura personalului sanitar era preponderent feminină, ponderea femeilor în rândul medicilor și al medicilor dentiști fiind de peste două treimi, iar în rândul farmaciștilor de 90%, potrivit INS.

În anul 2017, activitatea din sistemul sanitar (public și privat) s-a desfășurat în peste 60.000 unități sanitare - 49.000 de unități sanitare în mediul urban și 11.000 unități sanitare în mediul rural.

”Pe principalele categorii de unități, rețeaua sanitară a dispus în anul 2017 de: 576 spitale, față de 567 spitale în anul 2016, 823 de centre de diagnostic și tratament, centre medicale și centre de sănătate, în creștere cu 19 unități față de anul 2016, 461 de ambulatorii de specialitate și ambulatorii integrate spitalelor, în scădere cu 8 unități față de anul 2016, peste 41 de mii de cabinete medicale față de 40 de mii de cabinete în anul 2016”, se arată în comunicat.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
medici