Alexandru Rafila anunță un posibil val 7 al pandemiei

Alexandru Rafila anunță un posibil val 7 al pandemiei

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

scris 1 aug 2022

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că la jumătatea lunii august vom intra într-o fază de stabilizare a număului de cazuri de COVID-19, precizând că folosirea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun este esențială pentru ținerea sub control a pandemiei. Rafila a precizat că este posibil un val 7 al pandemiei la finalul anului.

Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă, dacă din toamnă, când încep cursurile în școli și în facultăți, să ne așteptăm la un număr mai mare de cazuri de COVID, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Pfizer a obținut venituri și profit record în trimestrul al doilea CITEȘTE ȘI Pfizer a obținut venituri și profit record în trimestrul al doilea

"Cred că la jumătatea lui august vom intra într-o fază de stabilizare a numărului de cazuri, dar, pe de altă parte, sigur, orice activitate, una care indică mai multă mobilitate, aglomerație în mijloace de transport în comun… Depinde foarte mult, însă, dacă în septembrie, când începe școala, folosim masca, mai ales că se mai și răcorește, în mijloacele de transport în comun. Eu cred în continuare că este elementul esențial pentru ținerea sub control a pandemiei”, a transmis ministrul Sănătății.

El a mai fost întrebat dacă până în toamnă vede o încetinire a numărului de cazuri.

"Am spus că văd această încetinire a numărului de cazuri și stabilizarea unor indicatori la jumătatea lunii august. În toamnă e posibil să mai existe și nu aș vrea să facem speculații, dar toată lumea folosește sau menționează posibilitatea existenței unui nou val pandemic spre sfârșitul anului dacă una dintre tulpinile modificate, care se transmite și mai ușor, devine dominantă. Asta este ciclicitatea acestei infecții, ne-am obișnuit cu ea. Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susținută. Important este să nu avem cazuri grave și să oferim asistență medicală ambulatorie și acces la antivirale oamenilor în valurile pandemice”, a explicat Rafila.

Întrebat dacă este posibil să avem un val 7 la finalului anului, ministrul Sănătății a răspuns: "E posibil, dar nu vreau să speriem lumea, nu are niciun fel de rost. Trebuie să fim echilibrați. Până la urmă, important este să nu avem victime”.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul sănătății
alexandru rafila