Afacerile producătorului de cosmetice Farmec au crescut cu peste 13% în 2015

Afacerile producătorului de cosmetice Farmec au crescut cu peste 13% în 2015
scris 1 mar 2016

Producătorul romîn de cosmetice Farmec Cluj a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 172,5 milioane lei (38,8 milioane euro), în creștere cu peste 13% față de 2014, și estimează creștere și în acest an. 

În 2014, compania a avut o cifră de afaceri de 152 milioane lei (34 milioane euro), în creștere cu peste 10% față de 2013

Urmărește-ne și pe Google News

”Acest rezultat confirmă faptul că avem o strategie de business solidă si sănătoasă, dezvoltată ținând cont de nevoile consumatorilor, dar si de contextul macroeconomic. Pentru 2016, ne propunem creșterea cifrei de afaceri, prin consolidarea pe piață a principalelor noastre branduri, dar și lansare de noi produse”, a declarat Mircea Turdean-Director General Farmec.

El arată că anul acesta va continua și extinderea rețelei de magazine proprii, inclusiv în centre comerciale din București.

Farmec a câștigat un proces de 15 milioane de euro cu ANAF CITEȘTE ȘI Farmec a câștigat un proces de 15 milioane de euro cu ANAF

Farmec deține în prezent șase magazineîn Cluj-Napoca, Arad, Timișoara și Târgu-Mureș, dar și în Franța, Grecia, Italia și Spania, în parteneriate locale.

De asemenea, produsele Farmec sunt exportate în peste 30 de țări, principalele piețe fiind: Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, EAU, Irak, Kuwait, Canada. 

Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, cu aproximativ 600 de angajați. Din 2008, Farmec deține drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.

viewscnt
Afla mai multe despre
farmec
afaceri
cosmetice