Activitatea OSIM, suspendată până în 16 martie. Angajata confirmată cu coronavirus a intrat în contact direct cu 29 de persoane la locul de muncă

Activitatea OSIM, suspendată până în 16 martie. Angajata confirmată cu coronavirus a intrat în contact direct cu 29 de persoane la locul de muncă
scris 9 mar 2020

Femeia de 42 de ani din București confirmată cu coronavirus este angajată a OSIM și a fost la serviciu timp de trei zile, a anunțat, luni, Ministerul Economiei. Ea a intrat în contact direct cu 29 de persoane la locul de muncă, iar clădirea OSIM a fost dezinfectată de o firmă specializată. Activitatea OSIM a fost suspendată până în 16 martie, relatează News.ro.

”În cursul zilei de 08 martie 2020 al paisprezecelea caz de coronavirus – COVID 19 - a fost confirmat la o femeie de 42 de ani din București. Femeia, salariată a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci lucrează în cadrul Direcției Economice și s-a întors din concediu de la Roma în data de 27 februarie 2020, fiind prezentă la serviciu în zilele de 28 februarie, 02 și 03 martie 2020. Începând cu data de 04 martie, salariata a solicitat concediu de odihnă”, a transmis, luni, Ministerul Economiei, printr-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News

Sursa citată a precizat că femeia a fost plasată în carantină în ziua de sâmbătă 07 martie 2020, iar în ziua de 08 martie 2020, după testarea pozitivă pentru infectarea cu COVID 19, a fost internată în spital.

Coronavirus - ANAF recomandă populației și firmelor interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale CITEȘTE ȘI Coronavirus - ANAF recomandă populației și firmelor interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale

”Conducerea OSIM a fost informată în cursul zilei de 08 martie 2020, zi nelucrătoare, despre această situație, imediat transmițându-se un e-mail de informare către Direcția de Sănătate Publică București. În dimineața zilei de luni 09 martie 2020, s-a transmis către Direcția de Sănătate Publică București (DSPB) o informare în acest sens împreună cu o listă de 29 de persoane care au intrat în legătură directă cu salariata confirmată pozitiv cu COVID 19. Prin aceeași adresă a fost solicitată comunicarea măsurilor care trebuiesc luate de către conducerea OSIM atât cu privire la toți salariații OSIM, cât și cu privire la clădirea unde se desfășoară activitatea”, a mai transmis Ministerul.

Totodată, în cursul zilei de 09 martie 2020 Conducerea OSIM a solicitat, ca măsură principală, dezinfectarea clădirii de către o firmă specializată – lucru care s-a și întâmplat începând cu ora 12.00, programul de lucru fiind suspendat începând cu aceeași oră.

De asemenea, conducerea OSIM a decis suspendarea activității până luni, 16 martie 2020.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, al 14-lea caz de infectare cu coronavrus, la o femeie de 42 de ani din București.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
osim