EXCLUSIV PREMIERĂ Marriott aduce în România brandul hotelier AC Hotels. Primul proiect va fi deschis în centrul istoric din Baia Mare FOTO

Dezvoltatorul imobiliar băimărean Ștefan Dărăbuș semnează cu grupul hotelier Marriott un acord de operare a unui boutique hotel pe care investitorul îl amenajează în centrul istoric din Baia Mare. Brandul sub care va fi operat este AC Hotels, primul de acest fel din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
EXCLUSIV PREMIERĂ Marriott aduce în România brandul hotelier AC Hotels. Primul proiect va fi deschis în centrul istoric din Baia Mare FOTO

Ștefan Dărăbuș, alături de proiectul pentru AC Hotels by Marriott din Baia Mare

Compania Ultrarentmaramures, deținută de Ștefan Dărăbuș, investește aproximativ 10 milioane de euro în deschiderea unui hotel cu 40 de camere în centrul istoric al municipiului Baia Mare.

Investitorul a semnat astăzi contractul pentru a pune brandul AC Hotels by Marriott pe viitorul său hotel, programat pentru inaugurare la sfârșitul anului 2028 sau începutul anului 2029, potrivit surselor Profit.ro.

Brandul AC Hotels by Marriott a mai fost ales în 2022 și pentru un hotel în Brașov, însă sursele Profit.ro spun că proiectul nu se mai face. Prin urmare, Baia Mare va avea primul AC Hotels din România.

ULTIMA ORĂ FOTO Despăgubiri uriașe cerute României pentru un mega-proiect. Dezvoltatorul imobiliar Lucian Azoiței acuză probleme de autorizare CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Despăgubiri uriașe cerute României pentru un mega-proiect. Dezvoltatorul imobiliar Lucian Azoiței acuză probleme de autorizare

EST Hospitality a coordonat procesul de selecție a operatorului, de la identificarea partenerului până la negocierea și finalizarea contractului de franciză.

În perioada 2020–2025, EST Hospitality a asistat la negocierea și semnarea a 14 contracte de operare — management, franciză și leasing — cu cei mai importanți operatori hotelieri internaționali activi la nivel global.

Bugetul cumulat de dezvoltare al acestor proiecte depășește 400 de milioane de euro. Portofoliul consultantului include contracte semnate cu brandurile Hilton, Accor, Radisson, Kempinski, Ascott, IHG, Hyatt, Mogotel și Marriott.


AC Hotels by Marriott a fost creat în 2011 printr-un joint venture între Marriott și compania spaniolă AC Hotels, fondată de antreprenorul Antonio Catalan.

La lansare, rețeaua includea peste 90 de hoteluri în Spania, Italia și Portugalia. Acum, rețeaua AC Hotels numără peste 230 de hoteluri la nivel global.

În ultimii ani, AC Hotels by Marriott a devenit unul dintre cele mai vizibile branduri lifestyle din portofoliul Marriott, extinzându-se dincolo de Europa în SUA, America Latină și Asia-Pacific, mizând pe hoteluri urbane, design minimalist și segmentul business premium.

EXCLUSIV Mutare-surpriză Gabriel \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mutare-surpriză Gabriel "Puiu" Popoviciu: Revine puternic în imobiliare. Intră pe piața apartamentelor accesibile, cu mii de locuințe noi lângă București

Grupul Marriott este prezent în România cu șase hoteluri: JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, Sheraton Bucharest, Moxy Bucharest Old Town și câte un Courtyard by Marriott în București și Cluj-Napoca.


Piață în creștere

Piața hotelieră din București a înregistrat cea mai bună performanță din Europa Centrală și de Est în 2025, cu o creștere anuală a venitului mediu pe cameră disponibilă (RevPAR) de 12%, față de 9,1% în Varșovia sau 8,3% în Praga, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.

La nivelul regiunii (București, Varșovia, Praga, Budapesta, Bratislava și Sofia), RevPAR a crescut în medie cu 8,9% în 2025, susținut de majorarea tarifului mediu zilnic (ADR) cu 4,6% și de avansul gradului de ocupare cu 2,7 puncte procentuale.

România și Bulgaria s-au remarcat prin creșteri de două cifre, Bucureștiul situându-se în topul capitalelor din regiune din perspectiva dinamicii performanței hoteliere.
Mai mult decât atât, în 2025, Bucureștiul s-a clasat pe locul al treilea în regiune din punct de vedere al valorii nominale a ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta, și pe locul al patrulea în ceea ce privește gradul de ocupare.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Nou brand Hilton în România, la mall. NEPI Rockcastle, la un pas să aducă un nou hotel Hilton în București, pentru hotelul din extinderea Promenada Mall. În cursă a fost și Radisson RED CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Nou brand Hilton în România, la mall. NEPI Rockcastle, la un pas să aducă un nou hotel Hilton în București, pentru hotelul din extinderea Promenada Mall. În cursă a fost și Radisson RED

Comparativ cu anul 2019, nivelul pre-pandemic, venitul pe cameră disponibilă din Capitală este cu aproximativ 26% mai ridicat, în timp ce tariful mediu a depășit nivelul anterior pandemiei cu peste 27%. Gradul de ocupare rămâne ușor sub nivelul din 2019, dar diferența s-a redus la aproximativ 1%.

Creșterea performanței din 2025 a fost determinată în principal de majorarea tarifului mediu cu 6,8%, concomitent cu o creștere de aproximativ 5% a gradului de ocupare, susținută de cererea turistică internă și de revenirea graduală a segmentului de business și evenimente.

Spre comparație, o cameră de hotel din București a putut fi închiriată în medie cu aproape aproape 110 euro, față de 125 euro în Praga unde se înregistrează aproape 125 euro, și puțin peste 100 în Varșovia.

Performanța pieței încurajează investițiile în noi unități hoteliere, astfel că până în 2028 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 2.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la midscale la luxury. Aceasta reprezintă o creștere cu circa 17% față de nivelul înregistrat în prezent.

EXCLUSIV Antreprenorii asociați pentru Rex Mamaia scanează acum piața hotelieră pentru noi tranzacții CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Antreprenorii asociați pentru Rex Mamaia scanează acum piața hotelieră pentru noi tranzacții

Hyatt Place & Hyatt House (270 de camere), Swissotel Bucharest (200 de camere), Promenada Mall Hotel (200 de camera), Novotel Living Bucharest Baneasa (150 de camere) sunt printre investițiile anunțate pentru următorii 3 ani în București.

Pentru acest an sunt programate două deschideri importante - Mercure Bucharest Cantemir (deja operațional) și Hilton Garden Inn Militari - care în total însumează 165 de camere.

În 2025, cel mai important hotel inaugurat a fost Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest de 5 stele din centrul orașului, unde se înregistrează cele mai mari prețuri din Capitală, niveluri care au contribuit la creșterea prețului mediu la care a fost închiriată o cameră de hotel (ADR) și implicit a venitului pe cameră disponibilă (RevPAR) din București.

Pe segmentul investițional, piața hotelieră din București a atras în 2025 un volum de tranzacții de aproximativ 46 milioane de euro, în creștere cu circa 180% față de anul anterior. Tranzacțiile au vizat active din segmentele upper midscale, midscale și upscale, reflectând interesul investitorilor pentru proprietăți cu potențial de repoziționare și îmbunătățire a performanței operaționale.

EXCLUSIV PREMIERĂ Marriott aduce în România brandul hotelier AC Hotels. Primul proiect va fi deschis în centrul istoric din Baia Mare FOTO
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite