Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu 58,5% din acțiuni, vrea să construiască un al treilea punct de interconectare al sistemului românesc de transport cu cel al Ucrainei, pe lângă cele istorice deja existente Orlovka-Isaccea și Tekovo-Medieșu Aurit, valoarea totală a investiției fiind estimată la 125 milioane euro, iar termenul de punere în funcțiune, peste 7 ani, în 2025, dată care se suprapune cu estimările privind intrarea în producție a proiectului de exploatare a gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.
De ce este important: Proiectul apare ca o surpriză, în condițiile în care, până în prezent, focusul Transgaz în relația cu omologul ucrainean Ukrtransgaz era upgradarea tehnică a punctelor de interconectare deja existente, pentru facilitarea curgerii bidirecționale a gazelor, precum și încheierea de acorduri de interconectare, în conformitate cu legislația UE.
Ce mai este interesant: Informația cu privire la proiect apare la puțin timp după o declarație importantă a reprezentanților OMV, compania-mamă a OMV Petrom, potrivit căreia nu este obligatoriu ca gazele care vor fi extrase din Marea Neagră alături de americanii de la ExxonMobil să fie exportate integral în Vest, în condițiile în care este foarte posibil ca gazoductul internațional BRUA să se oprească în Ungaria, și nu în Austria, cum era preconizat inițial.
Proiectul, despre care Transgaz precizează că este unul nou, poartă numele "Interconectarea sistemului național de transport gaze naturale România cu sistemul național de transport gaze naturale Ucraina pe direcția Gherăești – Siret", se arată într-un document recent al companiei.
"Transgaz și-a propus creșterea gradului de interconectare al rețelei naționale de transport gaze naturale la rețeaua de gaze naturale europeană. În acest sens, în completarea proiectului privind dezvoltări ale sistemului național de transport (SNT) în zona de Nord – Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre/dinspre Republica Moldova, Transgaz a identificat oportunitatea realizării unei interconectări a SNT cu sistemul de transport gaze naturale din Ucraina, pe direcția Gherăești – Siret", menționează sursa citată.
Proiectul va consta în construirea unei conducte de transport gaze naturale și a instalațiilor aferente, pe direcția Gherăești – Siret, construirea unei stații de măsurare gaze transfrontalieră, precum și în amplificarea stațiilor de comprimare existente Onești și Gherăești, dacă va fi cazul.
Noua conductă va fi construită în direcția localității Bucecea, situată la 40 de kilometri de punctul de trecere a frontierei România-Ucraina de la Vama Siret. Lungimea totală a noii conducte va fi de 130 de kilometri.
Potrivit planificării Transgaz, studiul de fezabilitate ar urma să fie întocmit anul acesta, după care ar urma proiectarea (2019-2020), achizițiile publice de materiale și lucrări (2021) și lucrările de construcție propriu-zise (2022-2024). Noua conductă și noul punct de interconectare ar urma să fie puse în funcțiune în 2025, în urma unei investiții totale estimate la 125 milioane euro.
Chiar dacă Transgaz precizează că nu a luat încă decizia finală de investiție cu privire la acest proiect, este de remarcat faptul că acesta nu este singurul proiect Transgaz legat de interconectarea cu Ucraina. Potrivit documentului citat, “Ucraina a realizat curgerea în sens invers cu Ungaria și a implementat proiectul de asigurare a fluxurilor reversibile cu Slovacia. Este important de subliniat interesul manifestat de Ucraina atât pentru reverse flow fizic în punctele de interconectare cu sistemul românesc, dar mai ales în punctul Isaccea 1, astfel putându-se asigura livrări de gaze naturale provenite din sud-est prin intermediul sistemului de transport bulgar și a firului I de transport internațional gaze naturale.”
Sursă: Transgaz
Manfred Leitner, membru al board-ului executiv al grupului austriac OMV responsabil cu activitatea de downstream, a declarat recent la Londra, cu ocazia prezentării strategiei companiei până în anul 2020, că grupul "nu este deloc amuzat" de incertitudinile legate de traseul conductei internaționale BRUA, planificată să lege sistemele de transport de gaze ale Bulgariei, României, Ungariei și Austriei inclusiv pentru tranzitul către vestul Europei al gazelor care urmează să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep.
"Nu ne amuză deloc faptul că, acum, conducta BRUA se oprește în Ungaria. Este acum în discuție atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină, pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienții noștri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest", a spus Leitner.
Printre planurile strategice ale operatorului sistemului național de transport al gazelor, Transgaz, se numără facilitatea exporturilor românești de gaze către Republica Moldova și Ucraina.
Proiectul BRUA a apărut după eșecul Nabucco și presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, de la sud, din județul Giurgiu, spre vest, traversând județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.
CITEȘTE ȘI Proprietarul Băncii Românești: Refuzul BNR de a accepta tranzacția cu OTP nu afectează operațiunile din România. Analizăm alte opțiuniNoul gazoduct va avea o capacitate maximă de livrare de gaze de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria și 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Proiectul este vital și pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.
În vara anului trecut, Transgaz anunța că operatorul omolog din Ungaria, FGSZ, i-a transmis că nu a primit aprobare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei pentru construirea secțiunii ungare a conductei internaționale BRUA până în Austria, dar că va continua discuțiile cu Gas Connect, transportatorul de gaze austriac, pentru a găsi o soluție de transport fizic al gazelor naturale dinspre Ungaria înspre Austria.
În februarie 2018, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, declara că firma este în discuții privind exportul în țările vecine al gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, însă a pierdut licitația pentru rezervarea de capacitate pe conducta spre Ungaria.
"În această perioadă noi purtăm discuții și analizăm scenarii de vânzare pe astfel de piețe din vecinătate, dar ele trebuie să fie calibrate cu disponibilitatea de interconectivități între România și piețele potențiale. Nu avem niciun contract încheiat la această oră", spunea Mariana Gheorghe.