VIDEO Burduja: ANRE ne spune că plafonarea prețurilor la energie și gaze va costa bugetul de stat doar 3 miliarde de lei în 2024, față de 10 miliarde de lei anul acesta

VIDEO Burduja: ANRE ne spune că plafonarea prețurilor la energie și gaze va costa bugetul de stat doar 3 miliarde de lei în 2024, față de 10 miliarde de lei anul acesta
scris 15 dec 2023

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a informat Ministerul Energiei că, potrivit estimărilor sale, suma totală pe care statul va trebui să o plătească anul viitor furnizorilor de energie și gaze pentru compensarea diferențelor dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile plafonate facturate consumatorilor finali, pentru consumul din 2024, se va ridica la numai 3 miliarde de lei, ca urmare a scăderii semnificative a prețurilor angro de achiziție, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Prețul cu care furnizorii achiziționează (angro – n.r.) din piață energie electrică și gaze naturale a scăzut mult. ANRE ne spune că schema de compensare-plafonare pentru lunile ianuarie-decembrie 2024 va costa bugetul de stat doar 3 miliarde de lei, față de 10 miliarde anul ăsta″, a spus Burduja, la Digi24.

Urmărește-ne și pe Google News

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

Marea rechemare Tesla, pentru sistemul Autopilot, nu este valabilă în Europa CITEȘTE ȘI Marea rechemare Tesla, pentru sistemul Autopilot, nu este valabilă în Europa
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În 2023, potrivit execuției bugetare preliminare, din contribuțiile la Fondul de Tranziție Energetică, suprataxa impusă producătorilor și traderilor, statul a încasat 9,7 miliarde lei, iar compensațiile plătite furnizorilor s-au ridicat la valoarea totală de 10,23 miliarde lei, din care 4,35 miliarde lei pentru consumul populației și 5,88 miliarde lei pentru cel al clienților noncasnici.

Burduja a confirmat că, în ultima ședință de Guvern, a fost introdusă în bugetul pe anul viitor al Ministerului Energiei, care plătește compensații furnizorilor pentru consumul clienților noncasnici, suma de 1 miliard de lei pentru decontări. Tot 1 miliard de lei s-a alocat și pentru Ministerul Muncii, care decontează costurile consumului populației, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

VIDEO&FOTO Bojdeuca lui Creangă, redeschisă publicului. Critici pentru că a devenit ”prea luxoasă” CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Bojdeuca lui Creangă, redeschisă publicului. Critici pentru că a devenit ”prea luxoasă”

Ministrul a explicat și mecanismul prin care încasările și cheltuielile sistemului de plafonare-compensare sunt menținute în afara bugetului de stat, practică aspru criticată de Consiliul Fiscal încă de la introducerea ei.

″Avem un miliard de lei în bugetul pe 2024 al Ministerului Energiei pentru compensare-plafonare, în acest moment. (...) Anul trecut pe vremea asta aveam zero lei, pe această logică, din bugetul de stat, pentru compensare-plafonare. Ce s-a întâmplat, de unde au venit sumele? Au venit din Fondul de Tranziție Energetică pe parcursul anului. Ele nu trebuie să fie bugetate la începutul anului. La fel, din contribuția de solidaritate, pe parcursul anului. Deci pe măsură ce aceste fonduri (din suprataxe – n.r.) intră în aceste conturi ale Ministerului de Finanțe, ele alimentează acest Fond de Tranziție și se împart către ministerele Energiei și Muncii.

N-ar fi corect să fac eu un angajament în numele Ministerului de Finanțe că nu vor fi probleme financiare cu compensările, pentru că nu Ministerul Energiei gestionează aceste fonduri. Dar vă pot spune că, cel puțin pe mandatul meu, noi am mers dincolo de măsurile uzuale, chiar dând ordonanță de urgență prin care am luat bani din contribuția de solidaritate pe profiturile excepționale din petrol, gaze și carburanți și i-am mutat pe plafonare-compensare și am ajuns la zi (cu plățile datorate furnizorilor – n.r.). În august-septembrie noi eram la zi cu toate plățile″, a susținut Sebastian Burduja.

BNR a pus lupa pe firmele zombi din România: sunt aproape în totalitate cu capital românesc. Sunt responsabile de 15% din plățile restante și de peste 14% din restanțele la Buget CITEȘTE ȘI BNR a pus lupa pe firmele zombi din România: sunt aproape în totalitate cu capital românesc. Sunt responsabile de 15% din plățile restante și de peste 14% din restanțele la Buget

Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), care grupează o parte dintre cei mai importanți furnizori de gaze și energie din România, a atras ieri atenția că bugetul pentru anul 2024 nu include nicio sursă de finanțare pentru schemele de sprijin pentru consumatorii de energie.

″ACUE constată cu mare îngrijorare că fondurile alocate pentru finanțarea reducerilor de preț acordate clienților casnici și noncasnici de energie sunt cvasiinexistente, la Fondul de Tranziție figurând suma de 0 lei. În consecință, Federația solicită Guvernului României să confirme dacă suma alocată de 0 lei reprezintă decizia de a renunța la schemele de sprijin pentru consumatorii de energie. În cazul menținerii schemelor de sprijin, solicităm asigurarea surselor de finanțare″, a transmis organizația, printr-un comunicat.

EXCLUSIV DOCUMENT - Guvernul a schimbat semnificativ ordonanța cu măsuri fiscale. Noi reguli pentru salariile profesorilor, tichete de masă, salarii, mesele elevilor, Rabla, prosumatori, microfirme, alimente, posturi, contabili CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT - Guvernul a schimbat semnificativ ordonanța cu măsuri fiscale. Noi reguli pentru salariile profesorilor, tichete de masă, salarii, mesele elevilor, Rabla, prosumatori, microfirme, alimente, posturi, contabili

Potrivit sursei citate, în momentul de față sunt 1,9 miliarde de lei în așteptare la plată la Ministerul Energiei și încă 1,8 miliarde de lei la ANPIS din cadrul Ministerului Muncii, pentru care nu există surse de finanțare. În același timp, trebuie bugetate sursele de finanțare aferente reducerilor de preț, care vor fi aplicate în anul 2024, în cazul în care Guvernul României decide menținerea schemelor de sprijin.

“Bugetul de stat pentru 2024 trebuie să includă sursele de finanțare pentru schemele de plafonare a prețului energiei în anul 2024 și pentru plățile restante din 2023. Ministerul Finanțelor Publice a ales să ignore problema existentă și riscul real al unei situații extrem de periculoase pentru toți cetățenii României - imposibilitatea de fi alimentați cu energie”, a spus Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE.

Din contingentul de 100.000 muncitori străini abia dacă au ajuns 50.000 în România. Acum sunt doriți 140.000. Unde sunt așteptați și ce salarii pot câștiga CITEȘTE ȘI Din contingentul de 100.000 muncitori străini abia dacă au ajuns 50.000 în România. Acum sunt doriți 140.000. Unde sunt așteptați și ce salarii pot câștiga

ACUE a mai atras atenția că lipsa bugetelor corespunzătoare compensării schemelor de plafonare destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie și, implicit, continuitatea alimentării în siguranță cu electricitate și gaz a gospodăriilor și companiilor în plină iarnă, reprezentând o încălcare a legislației naționale și europene.

“Ignoranța demonstrată prin proiecția de buget supusă dezbaterii publice va fi plătită de consumatorii  de energie din România. Riscul intrării în insolvență al furnizorilor de energie este unul major și va afecta tot sectorul energetic. În numele clienților din portofoliile membrilor noștri, avertizăm cu toată responsabilitatea că există amenințarea iminentă de a fi în imposibilitatea asigurării energiei necesare, un colaps al sistemului energetic național fiind cât se poate de real”, a mai arătat Daniela Dăraban.

viewscnt
Afla mai multe despre
plafonare preturi energie gaze
compensatii buget furnizori energie gaze
contributie de solidaritate titei gaze carburanti
sebastian burduja
ministrul energiei