Companie petrolieră americană se retrage din România, după 14 ani de activitate pe plan local în care a cumulat, oficial, pierderi nete totale de peste jumătate de miliard de lei, dar a și investit peste 86 milioane euro în două perimetre, de 5 ori mai mult decât angajamentul financiar asumat, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Subsidiara românească a texanilor de la Hunt Oil Company a preluat în 2010 o participație de 50% din drepturile aferente concesiunilor Adjud și Urziceni Est, restul de 50% rămânând în posesia celui mai mare producător local de profil, OMV Petrom.

Ulterior, în 2013, americanii au preluat și operarea celor 2 perimetre.
În 2022 și 2023, pe perimetrul Urziceni au fost forate două sonde de explorare. Niciuna dintre ele nu a descoperit hidrocarburi și au fost abandonate, conform informațiilor OMV Petrom.

″În cadrul asocierii în participațiune cu Hunt Oil (50% OMV Petrom, 50% Hunt Oil ca operator), sonda Padina Nord și-a continuat producția până în T3 2022, cu o producție nominală de 0,1 mii barili echivalent petrol bep/zi, partea OMV Petrom″, se spunea în raportul OMV Petrom pe anul respectiv. Producția experimentală la Padina Nord a început în urmă cu aproape 8 ani, la finalul lui 2016.
Ulterior, în ianuarie anul acesta, cei de la Hunt Oil și-au notificat însă partenerii de la OMV Petrom că vor să se retragă. Acum, cele două companii au făcut cerere de transfer al participației de 50% a Hunt Oil către OMV Petrom, conform datelor Profit.ro.

Compania controlată de austriecii de la OMV urmează să preia și statutul de operator al perimetrelor Adjud și Urziceni Est. Urmează să fie emisă o hotărâre de guvern în acest sens.
Hunt Oil Company a cumulat pierderi nete de 528,7 milioane lei în România, în perioada 2010-2023 inclusiv. Mai precis, subsidiara românească a terminat pe minus aproape toții anii din intervalul menționat (pierderi totale de mai mult de 562 milioane lei), cu excepția anilor 2017 și 2018 (când a obținut un profit net însumat de circa 33,3 milioane lei).

Americanii au investit însă peste 86 milioane euro în cele 2 perimetre din România, în perioada 2011-2024, de 5 ori mai mult decât angajamentul financiar asumat prin acordul de concesiune, conform fostei ANRM.
În prezent, Hunt Oil Company mai are operațiuni petroliere în Statele Unite, Peru și Yemen.