Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom Marketing SRL preia stațiile de distribuție carburanți deținute de compania Art Petrol SRL.
Parte a segmentului Downstream Oil din cadrul grupului OMV Petrom, OMV Petrom Marketing opera, la sfârșitul anului 2018, o rețea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia și oferind o gamă completă de produse și servicii. De asemenea, OMV Petrom Marketing activează și pe segmentul vânzărilor cu ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienți industriali.

Art Petrol SRL deține opt stații de distribuție localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș.
În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței.