O divizie olandeză a companiei franceze de dezvoltare, construire și operare de active de producție de energie electrică Voltalia, controlată de familia Mulliez, proprietarii imperiului de retail ce include brandurile Auchan, Leroy Merlin și Decathlon, a cumpărat proiecte de parcuri fotovoltaice în România ce ar urma să aibă o putere instalată cumulată de circa 250 MW, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Tranzacția a constat în achiziția societăților românești dezvoltatoare ale acestor proiecte, de la acționarul unic al acestora, un vehicul juridic local al companiei portugheze de profil Solarealize SA.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Solarealize a fost, prin intermediul unui grup afiliat indirect, unul dintre primii investitori importanți în sectorul energiei regenerabile din România.
Dintre proiecte, conform datelor Transelectrica și ale operatorilor de distribuție, unul singur deține aviz tehnic de racordare (ATR). Acesta este gândit să fie amplasat în județul Arad și să aibă o putere instalată de circa 50 MW.
Solarealize înființase un număr de 10 companii de proiect în România, dar nu este limpede deocamdată dacă toate au făcut obiectul deal-ului încheiat cu Voltalia.
CITEȘTE ȘI Lege privind cartea electronică de identitate, promulgatăTranzacția a implicat transferul participațiilor deținute în mai multe companii de proiect și negocierea unei structuri juridice și comerciale.. Solarealize va rămâne în continuare îndeaproape implicată în proiecte până când acestea vor ajunge la etapa de construire.
Compania energetică franceză, listată pe Bursa Euronext și la care familia Mulliez deține peste 71% din capital, și-a înființat în 2022 nu mai puțin de 6 subsidiare în România, având ca obiecte de activitate producția de energie, ingineria și consultanța tehnică, închirierea de echipamente și instalarea de mașini și echipamente industriale.
CITEȘTE ȘI FOTO A fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la 4 benziVoltalia, înființată în 2005, a terminat primele 9 luni ale anului trecut cu rulaj de peste 325 milioane euro și un parc de producție de energie cu putere instalată totală de peste 2.000 MW, grosul fiind amplasat în Brazilia (1.379 MW), urmată la distanță mare de Franța (286 MW). La aceeași dată, compania avea proiecte în construcție cu capacitate însumată de 643 MW.
Solarealize a fost, prin intermediul unui grup afiliat indirect, unul dintre primii investitori importanți în sectorul energiei regenerabile din România.
La nivel global, grupul a realizat investiții în proiecte de energie regenerabilă în valoare de aproximativ 500 milioane euro și deține un portofoliu de proiecte în curs de dezvoltare care, atunci când vor fi finalizate, vor avea o valoare de aproximativ 700 milioane euro.