Transelectrica: Bucureștiul ar putea avea probleme de alimentare cu energie, este nevoie de un plan comun cu Enel

Transelectrica: Bucureștiul ar putea avea probleme de alimentare cu energie, este nevoie de un plan comun cu Enel
scris 18 mar 2016

Zona metropolitană București s-ar putea confrunta cu probleme de alimentare cu curent electric dacă nu se vor face investiții în întărirea rețelelor, fiind necesară construirea unei noi stații de transformare prin care să se injecteze energie electrică din rețeaua națională de transport în cea regională de distribuție, în colaborare cu distribuitorul local Enel, potrivit planului de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.

Cauzele sunt ritmul de creștere a consumului mai mare decât media pe țară, gradul foarte mare de concentrare al consumului, intrarea în revizie pe timp de vară a termocentralelor, perspectiva de casare a unor grupuri de generare, numărul ridicat de cabluri, precum și creșterea producției de energie regenerabilă din Dobrogea care tranzitează stațiile ce alimentează Bucureștiul.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu toate acestea, investițiile necesare pentru creșterea siguranței în alimentarea cu energie a Capitalei nu au fost încă incluse în planul de dezvoltare al Transelectrica, se precizează în documentul citat.

Belgianul Christian Heinzmann, propus spre suspendare din postul de director general al Tarom CITEȘTE ȘI Belgianul Christian Heinzmann, propus spre suspendare din postul de director general al Tarom

"O situație specială există în rețeaua de alimentare a municipiului București. Evoluția prognozată a consumului conduce la necesitatea realizării unei stații de transformare 400/110 kV în centrul de consum al municipiului București, pentru creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică. Pentru includerea acestor proiecte în planul de dezvoltare, este necesar să se convină cu operatorul de distribuție din zonă (Enel – n.r.) stațiile de distribuție în care se vor realiza injecțiile din rețeaua electrică de transport (RET) și un plan comun de acțiune. Până atunci, în planul de dezvoltare nu a fost inclusă dezvoltarea RET de alimentare a municipiului București", se afirmă în planul de dezvoltare al Transelectrica pentru perioada 2016-2020.

Transelectrica își propune, ca direcție de analiză pentru perioada următoare,  "stabilirea unui plan comun de acțiune pentru dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție în zona municipiului București, în baza concluziilor studiilor pentru identificarea celor mai bune soluții de dezvoltare a RET în zona limitrofă și urbană a municipiului București, realizate de Transelectrica și Enel Distribuție Muntenia Sud".

Anul trecut, Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) și firma Tractebel Emgineering au realizat, la comanda Transelectrica, un studiu privind dezvoltarea rețelei electrice de alimentare a zonei metropolitane București – perspectiva pe 10 ani.

Producția de cărbune a crescut cu 4% în ianuarie; importurile au scăzut cu 8,4% CITEȘTE ȘI Producția de cărbune a crescut cu 4% în ianuarie; importurile au scăzut cu 8,4%

În planul de dezvoltare al Transelectrica se arată că, în prezent, ca urmare a condițiilor specifice de dezvoltare economică în zona metropolitană București, se constată o creștere a consumului de energie electrică mai ridicată decât media pe țară.

"Această tendință se prognozează că se va menține și pentru perioada următoare. Siguranța alimentării consumatorilor scade vara, deoarece atunci au loc opririle totale pentru revizii anuale in centralele cu termoficare din oraș. Având în vedere și alte aspecte specifice ale zonei, cum ar fi lipsa terenului disponibil pentru lucrări de dezvoltare și prețul extrem de ridicat al acestuia, concentrarea foarte mare a consumului, consumatorii cu un grad ridicat de sensibilitate la întreruperi în alimentare, numărul ridicat de cabluri, problemele cu volumul energiei reactive, casările de grupuri generatoare, dezvoltarea parcului de producție din Dobrogea, având drept consecință creșterea fluxurilor de putere care tranzitează stațiile care alimentează orașul București, în această zonă este necesară realizarea unor proiecte de întărire/dezvoltare a rețelei de transport și a celei de distribuție. Au rezultat ca necesare realizarea unor noi injectii de putere din RET spre rețeaua de distribuție a orașului București și întărirea rețelei de distribuție astfel încât să fie posibilă preluarea consumului de pe o zonă pe alta", se menționează în planul Transelectrica.

Documentul precizează că și alte zone de consum sunt deficitare, existând informații și solicitări privind amplificarea consumului unor mari consumatori și apariția unor consumatori noi în zonele Tulcea, Brașov, Constanța.

"Un alt element important avut în vedere în analizele realizate este casarea anunțată a unor grupuri, care va amplifica deficitul unor zone (ex.: București, Transilvania, Moldova). Ținând seama de estimările de creștere a consumului și de intențiile de casare a unor grupuri, s-a identificat necesitatea de întărire a capacității de transport și a capacității de injecție spre rețeaua de distribuție în anumite zone în care acestea au ajuns sau vor ajunge la limită în următorii 10 ani: zona municipiului București și limitrofă, nordul Transilvaniei, zona Sibiu", se spune în document.

Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a emis o alertă privind infectarea cu E.Coli a brânzei din lapte de oaie din România

Într-o discuție mai generală, Transelectrica se plânge că nu-și poate face planuri de dezvoltare a rețelei de transport pe termen lung din cauza incertitudinilor privind evoluția parcului de centrale generatoare de electricitate, în condițiile în care au fost anunțate la nivel de intenție multe proiecte de construire de capacități de producție noi.

"Dezvoltarea parcului de producție se desfășoară descentralizat, ca o consecință a planurilor de afaceri ale investitorilor. Nu există un organism care să coreleze evoluția parcului de producție cu evoluția consumului și care să poată pune la dispoziția operatorului de transport și sistem (OTS) un grafic de evoluție în timp pe care să se bazeze planificarea dezvoltării rețelei", arată Transelectrica, în planul său de dezvoltare.

Compania arată că sursa sa principală de informare este constituită din comunicările de intenții primite la solicitarea sa de la producătorii existenți, precum și din cererile de racordare la rețea primite de la potențiali utilizatori, conform legislației în vigoare privind accesul la rețea. Intențiile de dezvoltare sau reducerea activității producătorilor sunt însă informații sensibile din punct de vedere comercial, iar realizarea lor este dependentă de reușita finanțării, deci credibilitatea informațiilor primite de OTS este limitată. Ele nu reprezintă un angajament ferm din partea beneficiarilor și nerespectarea programului propriu anunțat nu prezintă nici un risc pentru aceștia, atrage atenția Transelectrica.

"Timpul necesar construcției unor linii noi poate fi sensibil mai mare decât cel al construirii obiectivelor de producție sau consum noi. Aceasta face necesară începerea construcției liniilor înainte de demararea investiției utilizatorului, introducând un element important de risc pentru Transelectrica. Pentru a crește gradul de încredere al prognozei pe care se bazează planul de dezvoltare, OTS susține implementarea unor metodologii care să responsabilizeze utilizatorii rețelei electrice de transport în relația cu OTS", solicită Transelectrica.

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
enel
enel distributie muntenia
distributie energie electrica
factura energie electrica
pana de curent
intreruperi curent electric