Transelectrica așteaptă racordarea a încă 1.000 MW de stocare de energie electrică până la finalul anului. Până acum, în 2026 au fost conectate instalații de profil de 663 MW

Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a depășit astăzi pragul de 2.500 MW de noi capacități de producție și stocare conectate la rețea de la începutul anului 2026, a anunțat operatorul de transport și sistem Transelectrica.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Transelectrica așteaptă racordarea a încă 1.000 MW de stocare de energie electrică până la finalul anului. Până acum, în 2026 au fost conectate instalații de profil de 663 MW

″Borna de 2.500 MW a fost depășită odată cu conectarea la rețea a unei noi instalații de stocare – IS Părău – cu o capacitate de 76,76 MW/150,288 MWh″, se arată în comunicatul companiei.

Instalația de la Părău aparține israelienilor de la Econergy.

Case cumpărate de stat de pe piața liberă. CGMB a aprobat cumpărarea de locuințe de pe piața liberă pentru locuințe sociale în Sectorul 2 CITEȘTE ȘI Case cumpărate de stat de pe piața liberă. CGMB a aprobat cumpărarea de locuințe de pe piața liberă pentru locuințe sociale în Sectorul 2

Capacitățile menționate sunt conectate atât la Rețeaua Electrică de Transport (RET), cât și la rețelele electrice de distribuție și se află în diferite etape: de la capacități care dețin deja licență de exploatare comercială până la instalații aflate în etapa testelor funcționale interne și a testelor de conformitate.

Puterea electrică nou racordată este preponderent fotovoltaică (1.331 MW). Pe locul 2 se află stocarea (663 MW), urmată de eoliene (496 MW), gaze naturale (20 MW) și biogaz (5 MW).

″Conectarea acestor capacități reprezintă rezultatul unui efort susținut al operatorilor de transport și distribuție, alături de investitori și dezvoltatori, într-un context în care integrarea rapidă a noilor surse de producție și a capacităților de stocare are un rol fundamental pentru consolidarea securității energetice și pentru creșterea flexibilității SEN″, spune Transelectrica.

Probleme în fotbalul românesc. CFR Cluj intră în insolvență CITEȘTE ȘI Probleme în fotbalul românesc. CFR Cluj intră în insolvență

Capacitățile care au depășit pragul de 2.500 MW includ atât noi centrale de producție a energiei electrice, cât și instalații de stocare, contribuind la diversificarea mixului energetic și la creșterea resurselor disponibile pentru funcționarea SEN.

″În actualul context energetic, caracterizat de necesitatea menținerii echilibrului între producție și consum și de integrarea unui volum tot mai mare de capacități de producție din surse regenerabile, stocarea energiei joacă un rol important pentru flexibilizarea sistemului și pentru valorificarea producției de energie regenerabile″, se mai menționează în comunicat.

ANAF: Un complex turistic din Vâlcea a plătit ilegal 70 de angajați timp de aproape trei ani. Firma a recunoscut fapta și a achitat obligațiile fiscale CITEȘTE ȘI ANAF: Un complex turistic din Vâlcea a plătit ilegal 70 de angajați timp de aproape trei ani. Firma a recunoscut fapta și a achitat obligațiile fiscale

La 1 august 2026, SEN avea la dispoziție o capacitate totală de 989 MW în instalații de stocare, incluzând atât instalațiile de stocare independente, cât și capacitățile de stocare integrate în centrale electrice mixte.

″Potrivit estimărilor Transelectrica, procesul de racordare și conectare la SEN a noilor capacități va continua într-un ritm susținut și în perioada următoare, cu implicarea și suportul tuturor experților din cadrul Transelectrica, dar și din cadrul operatorilor de distribuție, începând de la etapa de pregătire a procesului de racordare, până la conectarea la SEN și operaționalizarea instalațiilor.

Până la sfârșitul anului 2026 se estimează ca vor fi conectate la rețea noi capacități de aproximativ 1.000 MW în centrale electrice fotovoltaice și eoliene, aproximativ 1.000 MW în instalații de stocare, la care se adaugă capacitățile de producție pe gaze naturale din centralele de la Mintia și Iernut″, afirmă operatorul sistemului energetic național.

REACȚIA lui Nicușor Dan la drona marină distrusă lângă Neptun Deep CITEȘTE ȘI REACȚIA lui Nicușor Dan la drona marină distrusă lângă Neptun Deep

Transelectrica adaugă că creșterea capacităților de producție și stocare disponibile în SEN este importantă atât pentru acoperirea consumului intern, cât și pentru asigurarea flexibilității necesare SEN și dă asigurări că tratează cu prioritate procesul de racordare și integrare în SEN în condiții de siguranță a noilor capacități, în strânsă colaborare cu operatorii de distribuție, investitorii, dezvoltatorii și autoritățile competente.

″Transelectrica implementează constant proiecte de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, care vor contribui la integrarea noilor capacități de producție și stocare. Pentru următorii 10 ani, Transelectrica are un plan de dezvoltare a RET cu o valoare de peste 2 miliarde de euro.

Astfel, Transelectrica contribuie la creșterea rezilienței SEN, consolidarea securității energetice și pregătirea și modelarea Sistemului Electroenergetic Național pentru un mix energetic cu o pondere tot mai mare a surselor regenerabile″, conchide operatorul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2535 +0.0083+0.16 %
1 USD4.4884 -0.0306-0.68 %
1 GBP6.1247 -0.0022-0.04 %
1 CHF5.6398 +0.0625+1.12 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite