SMR-uri nucleare SUA la Doicești. Șefii NuScale, proprietara americană a tehnologiei: Venim la București luna asta să discutăm cu noul guvern al României, în curs de numire

Șefii companiei americane NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare de 462 MW în România, la Doicești, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, le-au declarat analiștilor financiari că vor veni luna aceasta la București pentru a discuta despre progresul proiectului cu noul guvern al României, aflat în curs de numire potrivit lor, și au menționat că lucrările de construire ar putea începe anul viitor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
SMR-uri nucleare SUA la Doicești. Șefii NuScale, proprietara americană a tehnologiei: Venim la București luna asta să discutăm cu noul guvern al României, în curs de numire

Declarațiile au fost făcute cu ocazia prezentării rezultatelor financiare ale NuScale pe primul semestru al anului, în care compania și-a adâncit pierderile cu 42%, la 96,7 milioane dolari, și a consemnat venituri nesemnificative, de 640.000 dolari, de la 21,4 milioane dolari în S1 2025, cînd a încasat bani lucrând ca subcontractor la studiul de inginerie FEED 2 pentru proiectul Doicești.

Totodată, NuScale aproape și-a dublat lichiditățile, în principal din vânzări de acțiuni noi către investitori, la 1,9 miliarde dolari, de la 1 miliard de dolari în S1 2025.

ULTIMA ORĂ Ultimatum de la Guvern: Primăriile care nu sunt înrolate în Ghișeul.ro, amenințate cu sistarea bugetelor locale: „Peste 2,5 milioane de români sunt nevoiți să meargă fizic la ghișeu pentru plata taxelor.” CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ultimatum de la Guvern: Primăriile care nu sunt înrolate în Ghișeul.ro, amenințate cu sistarea bugetelor locale: „Peste 2,5 milioane de români sunt nevoiți să meargă fizic la ghișeu pentru plata taxelor.”

Mai multe publicații din România au scris recent, pe surse, că președintele Nicușor Dan poartă negocieri cu principalele partide politice, în urma cărora ar putea nominaliza un nou premier, chiar în cursul lunii august.

Pe de altă parte, în România, proiectul SMR de la Doicești a stârnit mari controverse, fiind criticat aspru, în repetate rânduri, de premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei, ca nefezabil din cauza costurilor prea mari, care pot ajunge la 7 miliarde dolari.

Mai mult, Corpul de Control al prim-ministrului a anunțat că a descoperit mai multe ″neajunsuri″ în cadrul mai multor aspecte ale proiectului, concluzii respinse de ambii acționari ai RoPower Nuclear SA, societatea românească dezvoltatoare, care au fiecare câte 50% din capital – compania de stat Nuclearelectrica a Ministerului Energiei și cea privată Nova Power&Gas din grupul E-INFRA al antreprenorilor clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. 

Ford Craiova, contribuție puternică la rezultatele companiei-mamă. Venituri majorate, dar profit în scădere masivă pe fondul devalorizării lirei CITEȘTE ȘI Ford Craiova, contribuție puternică la rezultatele companiei-mamă. Venituri majorate, dar profit în scădere masivă pe fondul devalorizării lirei

″(...) Va fi un nou guvern, care e în curs de numire chiar acum (as we speak, în engleză – n.r.). Eu și directorul operațional (Carl Fisher – n.r.) plănuim să mergem la București să ne întâlnim cu acel guvern, în cursul acestei luni.

Suntem pregătiți. Așteptăm doar să primim undă verde pentru finalizarea aranjamentelor contractuale. Cum am spus, faza 1 a proiectului a decurs bine. Acum intrăm în ceea ce se numește faza pre-EPC (pre-inginerie, achiziții și construcție – n.r.), care va dura până la notificarea finală de începere a lucrărilor, ce va veni probabil peste încă un an de acum încolo.

(...) Primul lucru care trebuie făcut este finalizarea aranjamentelor contractuale cu clientul (RoPower Nuclear SA – n.r.), iar după aceea vom intra în negocieri contractuale cu contractorul EPC. Suntem cu toții oarecum într-o stare de așteptare, așteptăm ca lucrurile să progreseze, și acesta este unul dintre motivele pentru care mergem acolo (în România – n.r.) să ne întâlnim cu noul guvern și să discutăm care sunt pașii următori.

(...) Dacă punem la punct contractul cu clientul, vom înregistra venituri anul viitor (de pe urma proiectului SMR Doicești – n.r.)″, a declarat CEO-ul NuScale, John Hopkins.

Ministra Mediului s-a plâns de ″fake news″ la TikTok România CITEȘTE ȘI Ministra Mediului s-a plâns de ″fake news″ la TikTok România

Faza pre-EPC ar urma să aibă ca rezultat, printre altele, o estimare a costurilor proiectului cu o marjă de subestimare de 15% și una de supraestimare de 20%, față de costurile efective finale.

″Pe 12 februarie 2026, Guvernul României a aprobat decizia finală de investiție pentru proiectul centralei SMR de la Doicești, permițând astfel căutarea de finanțare pentru noi studii de fezabilitate și studii de design de amplasament, înaintea începerii oricăror lucrări de construire.

Acesta este un pas pozitiv în sprijinul progresului proiectului către faza următoare, RoPower Nuclear SA fiind autorizată să avanseze cu procedurile de licențiere și cu lucrările geotehnice, să finalizeze un contract pre-EPC și să înceapă negocierea contractelor pentru componentele cu ciclu lung de fabricație.

Nu anticipăm că RoPower Nuclear SA va intra într-un contract pre-EPC înainte de a-și fi asigurat finanțarea necesară activităților pre-EPC, însă odată ce se va intra într-un contract pre-EPC, vom reîncepe lucrul la proiect″, se menționează în raportul NuScale pentru S1 2026.

Autostradă cu probleme: Curtea de Apel București a suspendat contractul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Autostrăzii A8 CITEȘTE ȘI Autostradă cu probleme: Curtea de Apel București a suspendat contractul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Autostrăzii A8

Hopkins a mai arătat că NuScale lucrează împreună cu RoPower Nuclear SA și cu Nuclearelectrica pentru satisfacerea condițiilor puse de Ministerul Energiei la luarea deciziei finale de investiție în proiect, din februarie anul acesta.

Cea mai importantă este cea potrivit căreia România va plăti un singur mini-reactor, de 77 MW, dintre cele 6 preconizate a fi instalate la Doicești, iar pe restul de 5 - doar după ce se va dovedi că primul funcționează corespunzător, condiție pe care NuScale nu a agreat-o ferm deocamdată.

EXCLUSIV Investiție în România. Gigant financiar al cărui principal acționar este statul sud-african începe un proiect speculativ, după o tranzacție cu Ionuț Dumitrescu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investiție în România. Gigant financiar al cărui principal acționar este statul sud-african începe un proiect speculativ, după o tranzacție cu Ionuț Dumitrescu

Americanii au făcut totodată prima lor declarație publică despre procesul colectiv cu acuzații de fals bursier care le-a fost intentat de mai mulți investitori, prezentat în premieră de Profit.ro.

″La data de 18 februarie 2026, a fost intentată o acțiune în instanță de către un acționar la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Oregon, Divizia Portland, împotriva companiei, a lui John Hopkins, a lui Ramsey Hamady și a Fluor Corporation; ulterior, la 10 iulie 2026, a fost depusă o plângere modificată în cadrul acestui proces, prin care au fost incluși ca pârâți suplimentari Alan Boeckmann, Jim Breuer, Alvin Collins, ENTRA1 Energy, LLC și Wadie J. Habboush.

DECIZIE Persoanele care trăiesc cu președintele, premierul, parlamentari trebuie să-și declare averea. Amendament ca Dominic Fritz să își încheie mandatul de primar. Legea ar putea fi contestată la CCR CITEȘTE ȘI DECIZIE Persoanele care trăiesc cu președintele, premierul, parlamentari trebuie să-și declare averea. Amendament ca Dominic Fritz să își încheie mandatul de primar. Legea ar putea fi contestată la CCR

″Plângerea modificată din cadrul procesului *Truedson v. NuScale Power Corporation, et al.* (Cauza nr. 26-cv-00328) (denumit în continuare „Acțiunea colectivă Truedson”) invocă încălcări ale legislației federale privind valorile mobiliare, susținând că pârâții au făcut declarații false și înșelătoare și au omis să dezvăluie fapte esențiale referitoare la experiența, calificările și capacitățile ENTRA1 în calitate de dezvoltator de centrale nucleare; de asemenea, plângerea susține că Fluor și anumiți pârâți persoane fizice au calitatea de persoane care exercită controlul, în sensul legislației federale privind valorile mobiliare, și că Fluor a vândut valori mobiliare deținând informații esențiale care nu erau publice, încălcând astfel Secțiunea 20A din Legea privind tranzacționarea valorilor mobiliare din 1934 (*Securities Exchange Act of 1934*).

Reclamantul urmărește să reprezinte o categorie de persoane care au achiziționat acțiuni ordinare Clasa A ale companiei în perioada cuprinsă între 3 martie 2025 și 6 noiembrie 2025 și solicită despăgubiri într-un cuantum nespecificat, onorarii avocațiale și alte măsuri reparatorii. Instanța a stabilit termenul limită de 8 septembrie 2026 pentru ca pârâții să depună o cerere de respingere a acțiunii, o întâmpinare sau un alt răspuns la plângerea modificată.

Compania nu poate estima pierderea potențială sau intervalul de pierdere, dacă există, asociat acestui proces, care ar putea avea un impact negativ semnificativ asupra activității, situației financiare sau rezultatelor operaționale ale companiei″, se arată în raportul NuScale pe primul semestru al anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2489 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5480 -0.0144-0.32 %
1 GBP6.1244 -0.0074-0.12 %
1 CHF5.6210 -0.0093-0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite