”Comisarii Gărzii de Mediu Constanța au verificat rafinăria din Năvodari (obiectiv de nivel superior SEVESO) în perioada 09.09.2025 – 06.10.2025. Acțiunea de control și verificare nu ar fi fost posibilă fără sesizările multiple pe care le-am primit cu privire la mirosul înțepător din proximitatea rafinăriei (în special pe timpul nopții)”, a transmis Garda de Mediu..
Sursa citată a precizat că, în urma controlului, s-au depistat ”nereguli majore”, respectiv coroziuni, neetanșeități, o scurgere de amoniac în instalația de frig, scrie News.ro.

În plus, Garda de Mediuu reclamă ”o lipsă de comunicare cu autoritatea de mediu, atunci când au descoperit, încă din luna iulie 2025, pierderea de amoniac în sistemul de apă de răcire”.
”Amoniacul este o substanță toxică și iritantă, iar operatorul petrolier a crescut neobișnuit de mult consumul acesteia, fapt care ar indica o pierdere în sistem. Spre exemplu, numai în luna septembrie aprovizionarea cu amoniac a crescut la 7000 de kg. Pe lângă scurgerea evidentă de amoniac din sistem, sursă a disconfortului olfactiv din zonă, am descoperit și alte eliberări necontrolate de substanțe periculoase și gaz în atmosferă și sol, cel mai probabil din cauza unor coroziuni și neetanșeități”, a mai transmis sursa citată.
Experții GNM au dispus oprirea, în termen de 72 de ore, a instalației de frig, odată cu punerea în siguranță a acesteia și remedierea scurgerii de amoniac detectate.

”Totodată, am solicitat revizuirea Autorizației Integrate de Mediu pentru a include fluxul de amoniac al instalației de frig. Operatorul trebuie să prezinte documentele de achiziție amoniac și informațiile despre toate incidentele/disfuncționalitățile din instalații pentru perioada iulie-septembrie 2025”, a precizat Garda de Mediu.
În plus, societatea este pasibilă de o sancțiune contravențională cuprinsă între 150.000 și 500.000 lei pentru nerespectarea obligației de a informa imediat autoritatea de mediu și de a lua măsuri pentru restabilirea conformității în cel mai scurt timp.