Rompetrol a trecut pe pierdere. Dublarea profitului rafinăriilor nu a compensat minusurile din petrochimie și distribuție. Clienții nu au asimilat scumpirea carburanților

Rompetrol a trecut pe pierdere. Dublarea profitului rafinăriilor nu a compensat minusurile din petrochimie și distribuție. Clienții nu au asimilat scumpirea carburanților
scris 28 feb 2019

Grupul Rompetrol, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a trecut pe pierdere anul trecut, cu un rezultat net negativ consolidat de 23 milioane dolari, comparativ cu profitul de 20,7 milioane dolari din 2017, în condițiile în care profitul operațional EBITDA a scăzut cu 27%, de la 210,72 la 152,95 milioane dolari.

"Independent de activitățile de producție ale companiei, rezultatele financiare consolidate înregistrate în 2018 au fost influențate în principal de volatilitatea ridicată a mediului de piață al petrolului și gazelor naturale, scăderea majoră a marjei brute de rafinare în ultimul trimestru al anului, de la 55,2 dolari/tonă în T4 2017 la 40,7 dolari/tonă în T4 2018, dar și de contextul economic general din România și regiune (curs valutar, regim fiscal, etc)", se arată în raportul preliminar al Rompetrol pe 2018.

Urmărește-ne și pe Google News

În acest fel, de la un impozit pe profit plătit în 2017 în sumă de 3,55 milioane dolari, Rompetrol a înregistrat pentru 2018 o sumă cu plus la această rubrică, de circa 49.000 dolari. Totuși, în virtutea celorlalte obligații fiscale, compania a rămas unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat al României, aportul său în 2018 ridicându-se la 1,5 miliarde dolari, cu aproximativ 300 de milioane dolari peste contribuția din 2017.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Dăncilă urmează exemplul lui Cioloș și reînființează Cancelaria de la Guvern. Boc și Grindeanu o desființaseră CITEȘTE ȘI Dăncilă urmează exemplul lui Cioloș și reînființează Cancelaria de la Guvern. Boc și Grindeanu o desființaseră

Per total grup, avansul cu 29% al cifrei de afaceri nete a Rompetrol, la 3,98 miliarde dolari, a fost depășit de creșterea cu 34% a costului vânzărilor, la 3,72 miliarde dolari. Cheltuielile de desfacere și generale-administrative au crescut cu 9%, la 207,3 milioane dolari, cele financiare cu 42%, la 46,4 milioane dolari, iar pierderile din evoluția cursurilor valutare s-au amplificat de peste 10 ori, la peste 6 milioane dolari.

În cadrul grupului, principala companie, Rompetrol Rafinare SA, a trecut de la un profit de 418,3 milioane lei în 2017 la o pierdere de 162,6 milioane lei în 2018, în condițiile avansului cifrei de afaceri de la 11,19 la 14,19 miliarde lei, coroborată cu avansul costului vânzărilor de la 10,62 la 13,6 miliarde lei. Cheltuielile de desfacere și generale-administrative au crescut de la 277,87 la 324,22 milioane lei.

În prezent, KMG International deține direct 48,11% din Rompetrol Rafinare, în timp ce Ministerul Energiei are un pachet de 44,69% din acțiunile companiei. Rompetrol Financial Group și Rompetrol Well Services, ambele controlate de KMG International, dețin participații de 6,7405%, respectiv 0,0498% din capitalul RRC.

Alegerile pentru Parlamentul European vor costa 252 milioane lei, mai mult decât ultimele alegeri legislative, pentru Parlamentul României CITEȘTE ȘI Alegerile pentru Parlamentul European vor costa 252 milioane lei, mai mult decât ultimele alegeri legislative, pentru Parlamentul României

Pe segmentul de rafinare, Rompetrol și-a dublat profitul net, de la 8,7 la 17,8 milioane dolari. Cifra de afaceri brută a rafinăriilor Petromidia și Vega s-a ridicat la peste 4,46 miliarde dolari în 2018, înregistrând o creștere de 28% comparativ cu anul precedent, în linie cu evoluția cotațiilor internaționale la materiile prime și produse petroliere, dar și a volumelor obținute de unitățile de producție.

În 2018, vânzările totale de carburanți ale Rompetrol au fost de 4,44 milioane tone, în creștere cu 5% față de volumul comercializat în 2017, jumătate dintre aceștia fiind livrați pe piață internă.

Segmentul de distribuție al Rompetrol a trecut de la un profit net de 27,5 milioane dolari în 2017 la o pierdere de peste 3 milioane dolari anul trecut, cifra de afaceri crescând cu 26%, la peste 3 miliarde dolari. 

Elevii britanici renunță la studiul limbilor străine CITEȘTE ȘI Elevii britanici renunță la studiul limbilor străine

"Rezultatele financiare au fost afectate în 2018 de evoluția cotațiilor internaționale la carburanți - care s-au apreciat cu 21% în cazul benzinei Euro 5 și cu 30% în ceea ce privește motorina Euro 5, cursul valutar – RON/USD și contextul economic general. De exemplu, în ultimul trimestru al anului, cotațiile internaționale s-au majorat în medie cu 16% pentru motorină și 2% pentru benzină, iar pe fondul deprecierii de 4% a cursului valutar (RON/USD) impactul în prețul carburanților comercializați intern a fost de 6% pentru benzină și 21% la motorină. Nivelul accizelor aplicabile carburanților în această perioadă a fost mai mare decât în 2017, acestea crescând cu aproximativ 13% pentru benzină și 14,5 % pentru motorină", se afirmă în raportul Rompetrol.

Compania arată că aceste schimbări de piață au fost determinate de presiunea ridicată asupra marjelor segmentului de distribuție, prețurile la pompă urmând trendul crescător al creșterii macroeconomice, dar, cu toate acestea, scumpirile nu au putut fi asimilate pe deplin la nivelul consumatorilor finali.

Petrochimia Rompetrol, singurul producător de polimeri din România, aproape și-a triplat pierderile anul trecut, la peste 37 milioane dolari, în condițiile unui avans de 6% al cifrei de afaceri, la 202,7 milioane dolari. "Rezultatele financiare au fost puternic afectate anul trecut în principal de condițiile nefavorabile de piață și volatilitatea ridicată ale prețurilor materiei prime și produselor petrochimice, marjele de petrochimie pe segmentul de LDPE/HDPE fiind cele mai reduse din ultimii 7 ani", explică Rompetrol. 

viewscnt
Afla mai multe despre
scumpire carburanti
scumpiri la pompa
scumpire benzina
scumpire motorina
rompetrol
rompetrol rafinare
petromidia
rafinaria vega
kazmunaygas
kmg international
majorare accize motorina
majorare accize benzina