Cel mai important producător de gaze din România, Romgaz, a vândut producția de condensat a sucursalei Târgu Mureș, pe următorul an și trei luni, către principalul său concurent, OMV Petrom.
Prețul tranzacției este de 86,3 milioane de lei și vizează întreaga producție de condensat a sucursalei din perioada 01 ianuarie 2023 - 31 martie 2024.
Cu numai câteva zile înainte, cele două companii semnaseră un act adițional de 217.000 lei la un contract mai vechi, vizând „descărcarea, măsurarea, tratarea și predarea condensatului brut”, al unei alte sucursale, celei de la Mediaș. Potrivit unui act adițional semnat la mijlocul anului trecut, valoarea contractului de vânzare a condensatului produs de sucursala Mediaș până la finalul primului trimestru al anului 2024 este de 23,1 milioane lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Condensatul este o combinație complexă de hidrocarburi separată ca lichid din gazul natural într-o unitate de condensare. Constă cu precădere din hidrocarburi al căror număr de atomi de carbon variază între C2 și C20. Este preponderent lichid la temperatură ambiantă și presiune atmosferică și se produce, depozitează și transportă la presiuni de până la 10 - 12 atmosfere.
Probabil că Romgaz nu poate valorifica în procese de producție condensatul, ceea ar putea explica vânzarea acestuia către principalul său concurent, OMV Petrom.