Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a fost nevoit toamna trecută să prelungească cu un an, până pe 30 septembrie 2017, contractul istoric cu gigantul rus de stat Gazprom care prevede că rușii au acces exclusiv la capacitatea de transport a conductei de tranzit Isaccea-Negru Vodă 2, prin care Gazprom exportă gaze în Balcani trecând prin Ucraina, după ce Kremlinul și Kievul nu au reușit să ajungă la un acord privind încetarea monopolului rus și acordarea de acces la conductă terților, pe bază de licitații competitive, așa cum cere legislația UE. Prelungirea contractului a fost făcută cu acordul Comisiei Europene.
Transgaz susține că a încercat să medieze între Rusia și Ucraina pentru a se ajunge la un acord care să respecte și normele UE, și pretențiile celor două state aflate în conflict politic de la anexarea peninsulei Crimeea și cu un istoric bogat de neînțelegeri cu privire la comerțul cu gaze naturale, însă fără succes.
Informația apare în raportul administratorilor Transgaz pe anul 2016. Între Isaccea și Negru Vodă există trei conducte de tranzit al gazelor naturale prin România, T1, T2 și T3, cu intrare din Ucraina și ieșire spre Bulgaria, prin care încă din anii ’70 gazele rusești sunt livrate către Bulgaria, Turcia, Grecia și Macedonia. Capacitatea de transport a conductei de tranzit Isaccea-Negru Vodă 1 a fost scoasă la licitație începând de anul trecut, prin încetarea accesului exclusiv al Gazprom, în acord cu legislația europeană.
CITEȘTE ȘI Cât costă cumpărăturile de sărbători în acest an: o familie medie cheltuiește cel puțin 500 de lei pentru Paște"În ceea ce privește conductele T2 și T3, datorită unei situații complexe generate de neînțelegerile dintre Ukrtransgaz (omologul ucrainean al Transgaz – n.r.) și Gazprom Export, acordurile de interconectare (cu partea ucraineană, pentru scoaterea la licitație a capacității de transport a conductelor – n.r.) nu au putut fi încheiate. Contractul istoric pe conducta T2 a fost prelungit prin act adițional până la începutul anului gazier 2017-2018 (1 octombrie 2017) cu aprobarea Comisiei Europene", se arată în documentul citat.
Contractul cu Gazprom pentru conducta Isaccea-Negru Vodă 2 a fost semnat inițial de România în 1987, cu valabilitate până în 2011, însă de atunci a fost prelungit succesiv an de an, cu toate că prevederile sale încalcă normele UE privind liberul acces concurențial la interconectările transfrontaliere ale conductelor de gaze europene, partea rusă neacceptând modificarea sau rezilierea. Cel pentru conducta Isaccea-Negru Vodă 3, care conferă de asemenea Gazprom monopol pe capacitatea de transport, a fost semnat în 1999 și este valabil până în 2023.
Monopolul Gazprom pe conducta Isaccea-Negru Vodă 1 (contract semnat în 2005) a încetat anul trecut, iar Transgaz a încheiat un acord de interconectare cu Ukrtransgaz în baza căruia, de la 1 octombrie 2016, alocarea capacității de transport a conductei se face pe bază de licitații concurențiale, respectându-se astfel legislația comunitară. Un acord similar, pentru aceeași conductă și în același scop, a fost încheiat și cu Bulgartransgaz, operatorul de transport din Bulgaria, țară în care intră gazele ce ies prin punctul de interconectare Negru Vodă.
CITEȘTE ȘI Directorul United Airlines și-a cerut scuze pentru târârea violentă a unui pasager dintr-un avion suprarezervat al companieiRusia ține la monopolul pe capacitarea de transport a conductelor de tranzit Isaccea-Negru Vodă cu toate că este departe de a utiliza la maximum această capacitate, folosind doar circa jumătate din aceasta.
Din cauza contractelor dintre Transgaz și Gazprom, semnate în baza unor acorduri internaționale încheiate între România și Rusia în 1970, 1986 și 1996, Comisia Europeană a declanșat în 2012 o procedură de infringement împotriva statului român , suspendată între timp înainte ca România să fie chemată în judecată la Curtea Europeană de Justiție. România a denunțat convențiile cu Rusia în 2011, însă, ca urmare a mecanismelor de denunțare prevăzute în textele convențiilor, contractele semnate în baza acestora au rămas în vigoare.
"Având în vedere necesitatea de a compatibiliza prevederile acordului de interconectare (cu Ukrtransgaz – n.r.) pentru punctele de intrare Isaccea 2 și 3 cu contractul istoric cu Gazprom Export, precum și corespondența cu Gazprom Export prin care ne notifică asupra faptului că nu vor accepta modificări ale aranjamentelor actuale la Isaccea, am transmis către Ukrtransgaz o variantă de acord de interconectare care ține seama de contractul cu Gazprom. Această variantă a fost refuzată. Negocierile au eșuat din motive obiective. În consecință, Comisia Europeană și-a dat acordul pentru prelungirea contractului istoric cu Gazprom Export pe conducta Tranzit 2 pentru încă un an", se menționează în raportul Transgaz pe 2016.
CITEȘTE ȘI Grupul telecom patronat de Zoltan Teszari și-a dublat profitul net în 2016, la 11,8 milioane de euro. Digi Communications intenționează să se listeze la BVB luna viitoareTranzitul internațional de gaze prin conductele Isaccea-Negru Vodă, efectuat până anul trecut exclusiv pe bază de contracte cu Gazprom, are o pondere deloc de neglijat în veniturile Transgaz. Încasările din această sursă au crescut anul trecut după încetarea monopolului rus și scoaterea la licitație a capacității de transport a conductei Isaccea-Negru Vodă 1, cu 3%, la 328,5 milioane lei, sumă ce reprezintă 18% din totalul veniturilor din exploatare ale Transgaz pe 2016.
"Compania își propune pe parcursul anului 2017 soluționarea tuturor problemelor ridicate de procedura de infringement cu sprijinul Comisiei Europene și conformarea cadrului național privind accesul terților la capacitatea de transport cu prevederile reglementărilor europene. În acest sens, cu sprijinul Comisiei Europene, discuțiile privind convenirea acordurilor de interconectare pentru punctele de interconectare Isaccea 2 și 3 și Negru Vodă 2 și 3 vor fi reluate pe parcursul anului 2017", mai afirma conducerea Transgaz.
Luna trecută, comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, a anunțat că Gazprom este gata să respecte reglementările europene pentru închiderea unei investigații antitrust a Comisiei Europene care durează de cinci ani și pentru a evita eventualele amenzi. În baza unui acord cu Bruxelles-ul, Rusia va accepta autoritatea UE în aplicarea legislației în domeniul concurenței, lucru pe care l-a respins o lungă perioadă de timp.
Gazprom a fost acuzată că suprataxează clienții din Europa Centrală și de Est și că blochează accesul pe piață al companiilor concurente, cu referire la cele trei state baltice, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Cehia. Gigantul rus s-a angajat să-și adapteze prevederile contractuale pentru eliminarea barierelor din calea fluxului liber al gazelor peste frontiere și să elimine clauzele din contractele cu furnizorii angro și cu unii clienți industriali care interzic acestora să exporte în alte țări gaze cumpărate din Rusia.