Remaniere ministerială în Arabia Saudită, confruntată cu cea mai gravă a sa din cauza prăbușirii prețului petrolului

Remaniere ministerială în Arabia Saudită, confruntată cu cea mai gravă a sa din cauza prăbușirii prețului petrolului
scris 8 mai 2016

Regele Salman al Arabiei Saudite a efectuat sâmbătă o largă remaniere ministerială, printre membrii guvernului destituiți fiind și ministrul petrolului Ali al-Naimi, care a influențat în ultimele două decenii politica Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), confruntată în prezent cu cea mai gravă a sa din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, comentează France Presse.

Destituirea lui al-Naimi intervine la câteva zile după anunțarea unui program ambițios, "Viziune la orizontul 2030", conceput pentru a transforma economia saudită cu scopul de a-i reduce dependența de aurul negru.

Prin două decrete ale regelui, această personalitate a lumii petrolului a fost destituită, iar departamentul său a fost transformat într-un Minister al Energiei, Industriei și Resursele Miniere, încredințat lui Khalid al-Falih, ministru al sănătății în guvernul precedent.

Al-Falih, care a deținut un an portofoliul Ministerului Sănătății, a fost din 2009 CEO-ul uriașei companii petroliere Aramco, pe care autoritățile au decis să o listeze la bursă în cadrul programului lor de dezvoltare.

Suveranul a mai dizolvat Ministerul Electricității și al Apelor, în timp ce reducerea subvențiilor de stat pentru aceste două servicii publice suscitase reacții negative în regatul angajat într-o politică de austeritate din cauza scăderii veniturilor din petrol.

Unii membri ai guvernului au fost îndepărtați și alții au schimbat portofoliile în timp ce un nou guvernator al Băncii Centrale, Ahmed al-Khalifi, a fost numit, în virtutea unei serii de decrete promulgate de rege.

Destituirea lui al-Naimi, aflat în funcție din 1995, intervine într-o perioadă în care Arabia Saudită, primul exportator mondial brut, continuă de aproape doi ani o politică petrolieră care a condus la prăbușire a cursului prețului pe piețele internaționale.

Al-Naimi, care și-a folosit întotdeauna greutatea pentru a influența politica OPEC anunțase la începutul acestui an că dorește să se retragă cu ocazia remanierii ministeriale din mai, informase în ianuarie Financial Times, citând surse din industria energetică.

"Ali al-Naimi rămâne omul cel mai puternic în lume în domeniul petrolier", scria revista americană Forbes în 2014, clasându-l al 50-lea în rândul personalităților cele mai puternice de pe glob.

De asemenea, un Minister al Comerțului și al Investițiilor a fost creat, iar ministerele Muncii și Problemelor Sociale au fuzionat într-un singur departament.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
arabia saudită
petrol
criza