Primul mesaj al combinatului siderurgic Liberty Galați, după informațiile privind mari probleme financiare. Statul a intrat în CA

Energie   
Primul mesaj al combinatului siderurgic Liberty Galați, după informațiile privind mari probleme financiare. Statul a intrat în CA

Conducerea combinatului siderurgic Liberty Galați, pentru care anterior au fost vehiculate în spațiul public o serie de probleme, precum un număr mare de cereri de insolvență depuse, unele facturi neplătite și riscul deconectării de la rețeaua de electricitate, a transmis membrilor de sindicat din companie că este dependentă de creditul de la instituția bancară a statului Exim Banca Românească.

”Suntem dependenți de creditul de la Exim. În prima parte a creditului am rezolvat contractorii și energia. A doua parte a creditului a întârziat, dar ne așteptăm ca foarte curând fondurile să fie disponibile ca să repornim”, a răspuns conducerea Liberty Galați, conform Monitorul de Galați.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Sute de blocuri din București fără apă caldă și căldură CITEȘTE ȘI ANUNȚ Sute de blocuri din București fără apă caldă și căldură
Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Conducerea Liberty Galați le-a mai spus sindicaliștilor că în Portul Constanța sunt disponibile brame care vor fi aduse pentru a porni laminoarele și că activitatea poate fi pornită după 7 zile de la accesarea celei de-a doua părți a împrumutului.

Au mai fost date asigurări că siderurgiștii gălățeni nu vor fi trimiși în șomaj tehnic.

Ieri, statul român a intrat în Consiliul de Administrație al combinatului siderurgi, prin numirea în această funcție a lui Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiții și Dezvoltare.

Banca este controlată de Ministerul de Finanțe.

FOTO Burduja a plecat la Bruxelles, pentru prelungirea tranziției la termocentralele pe cărbune. ”Energia României trebuie să fie sigură, accesibilă și curată!” CITEȘTE ȘI FOTO Burduja a plecat la Bruxelles, pentru prelungirea tranziției la termocentralele pe cărbune. ”Energia României trebuie să fie sigură, accesibilă și curată!”

Profit.ro a relatat în vară că Guvernul discută un Memorandum întocmit de Ministerul Economiei privind acordarea unor ajutoare de stat în industria siderurgică. Motivul invocat este că industria siderurgică nu face față costurilor cu decarbonizarea.

Acest memorandum apare după ce reprezentanții companiilor siderurgice s-au plâns că sectorul se confruntă cu o situație economică dificilă.

După cum a relatat Profit.ro, și Sanjeev Gupta, omul de la vârful conglomeratului GFG Alliance, care deține cel mai mare producător siderurgic din România, combinatul Liberty Galați (fostul Sidex), s-a întâlnit cu vicepremierul Marian Neacșu. Combinatul a raportat o pierdere pe anul 2023 de 2,2 miliarde de lei, aproape triplă în comparație cu cea din 2022, de 821,5 milioane lei, pusă pe seama prețurilor foarte mari la energie, a subvențiilor acordate în alte țări sectorului siderurgic, care au ieftinit importurile, precum și a războiului din Ucraina, care a dus la întreruperea lanțului de aprovizionare și la creșterea cotațiilor în domeniu.

viewscnt
Afla mai multe despre
liberty galați
rețeaua electrică