În opinia prefectului, „probabil” că este necesară modificarea legislației în acest sens. „Îmi dau și eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare, să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situații”, afirmă Andrei Nistor, scrie News.ro.

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a fost întrebat, la Digi 24, dacă a discutat cu oficialii Distrigaz despre modul în care care angajații companiei au intervenit la sesizarea locatarilor din zona Calea Rahovei și care doar au oprit gazele și au pus sigiliu, fără să facă verificări suplimentare pentru a constata de unde vine mirosul puternic de gaze.
„Procedura știți care este - mai întâi opresc gazele, apoi se sigilează, mai departe ar trebui să verifice firme autorizate. Îmi dau și eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situații. Nu i-am întrebat de ce nu au făcut verificările, știind că asta este procedura în momentul de față, dar este clar că procedura este oarecum greșită”, a răspuns prefectul Capitalei, Andrei Nistor.
El a afirmat că „probabil” este nevoie de modificarea legislației în acest sens.

„Probabil că da (n. red. este nevoie de modificarea legilației), din punctul meu de vedere de nespecialist în acest domeniu bănuiesc că da. Cu siguranță, trebuie analizat de către specialiști și văzut ce putem face mai bine pe viitor astfel încât să nu se întâmple. Am înțeles că lumea deja sesizează mult mai multe astfel de cazuri, probabil este și speriată și pe bună dreptate, primesc anunțurile de la 112 și văd că apar tot felul de relatări de scurgeri de gaze. Până acum, zilele acestea, toate au fost soluționate ok, multe dintre ele nici măcar nu s-au adeverit a fi gaze, dar e bine că lumea sună, autoritățile își fac treaba și verifică”, a afirmat Nistor.
Prefectul Capitalei a precizat că încă nu a vorbit cu oficialii Distrigaz, dar că urmează să o facă, în condițiile în care a solicitat să fie făcute controale la conductele de gaze.
„Nu am vorbit încă (n. red. - cu oficialii Distrigaz), dar urmează să fac acest lucru. Momentan, focusul este pe zona respectivă, știu că Distrigaz a realizat și probe de presiune în branșamentele respective. Important este să se dea drumul la gaz și la blocurile din acea zonă și se lucrează în acest sens. Din cele 1.700 de persoane vreo 10% nu au reviziile făcute. Deci urmează să se întâmple toate aceste lucruri”, a precizat prefectul Capitalei.
Andrei Nistor a mai spus că, deocamdată, nu există un raport al INSEMEX, despre cauzele exploziei.

„Am văzut și eu știrile ieri, iar în momentul 2 am sunat la INSEMEX să mă interesez de acest raport. Mi-au confirmat că nu există acest raport, deci nu știu de unde a plecat această teorie. Este posibil ca aceste informații să nu fie adevărate în acest moment. Înțeleg că vizual, cel puțin, au fost văzute niște crăpături în țeava respectivă. Este posibil, nu neg acest lucru, nu neg că asta ar putea fi cauza, dar în momentul de față nu avem aceste informații sigure. Acum, anchetatorii abia au terminat ieri de preluat probele de la fața locului și ancheta continuă”, a precizat Nistor.
el a adăugat că reprezentanții de la INSEMEX cu care a discutat nu i-au spus nimic, pentru că nu au voie să discute, fiind parte din anchetă.
„Nu mi-au spus nimic, pentru că momentan ei nu au voie să discute, fiind parte din această anchetă. Deci, momentan nu am informații concrete despre raport. Ce mi-au spus este că un astfel de raport durează destul de mult, va fi foarte amănunțit și când va fi finalizat îl voi primi și eu și voi încerca să îl fac public”, a punctat Andrei Nistor.
Prefectul a afirmat că, la modul general, este „convins” că există probleme la „destul de multe blocuri” și că acestea ar trebui verificate, urmând să discute cu Distrigaz să facă aceste verificări acolo unde se impune acest lucru.
„Voi avea o discuție cu Distrigaz, o să le cer un raport să înțeleg, din punctul lor de vedere, care este starea astăzi și să vedem unde se impun aceste măsuri și de ce nu le-au luat dacă trebuiau luate. Adică nu vor fi lăsați ușor, evident, nu încerc să disculp pe cineva, dar nici să acuz pe cineva în același timp”, a subliniat Nistor.

Miercuri, șeful Direcției de Investigații Criminale, chestorul de poliție Cristian Gheorghe, a precizat că în exteriorul blocului, pe coloana de transport a gazelor, s-a găsit o fisură.
”A fost ridicată acea bucată de țeavă, precum și cablul electric din proximitatea acesteia, s-au făcut secțiuni și au fost ridicate de către specialiștii de la INSEMEX și servesc, fără doar și poate, la concluziile expertizei. Lucrurile astea, la momentul de față, ne creează nouă niște premize de la care să mergem și ne dau niște indicii, dar nu putem să concluzionăm cu certitudine - este ipoteza principală, fără doar și poate, dar nu putem concluziona cu certitudine că aceasta este cauza 100%”, a declarat Cristian Gheorghe.
El a explicat că expertizele vor stabili cauzele și dinamica exploziei.
”Dinamica exploziei înseamna să stabilim traseul care a generat fluxul de gaze, pe unde s-au ridicat ele, unde s-a făcut acumularea respectivă și ce a declanșat acumularea respectivă. Revenind la țeavă și la cablul de energie (…) asta ne va spune INSEMEX-ul, pentru că noi nu suntem specialiști să ne putem da seama în momentul de față dacă scurtul respectiv, făcut la cablu, ar putea să genereze o chestie de acest gen, sau dacă pe cablul respectiv a fost un scurt. Este foarte adevărat că în preziua exploziei, cei de la energie, societatea care distribuie energie, a avut un deranjament acolo în zonă”, a mai declarat Cristian Gheorghe.

Întrebat dacă se cercetează și de ce erau cabluri de curent lângă o conductă de gaze, Cristian Gheorghe a precizat: ”Obligatoriu, obligatoriu, pentru că, într-adevăr, sunt niște proceduri, sunt niște stas-uri pe care le luăm în calcul acum, să vedem dacă s-au respectat toate aceste proceduri și toate aceste normative pe care societățile trebuiau să le ia, atât cele de exploatare, cât și cele de instalare”.
El a precizat că a fost depistat locul pe unde au ieșit gazele: ”Cum au ajuns ele sus, asta facem acum - de ce au ieșit și de ce s-a perforat țeava. De asemenea, desfășurăm activități să vedem dacă s-au respectat normativele, dacă s-au respectat procedurile, dacă erau prea apropiate, dacă nu erau prea apropiate și așa mai departe. Dar lucrurile astea sunt supoziții și n-aș vrea să mă hazardez”.