Ponderea Rusiei în importurile UE de gaze naturale este în scădere puternică

Ponderea Rusiei în importurile UE de gaze naturale este în scădere puternică
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iun 2024

Țările UE care au importat în 2021 cantitatea de 150 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia și-au diminuat importurile anul trecut până la 43 de miliarde. Potrivit datelor prezentate în raportul aferent ultimului trimestru al anului trecut, publicat de Comisia Europeană, scăderea importurilor UE de gaze naturale a fost cauzată de răspunsul colectiv al țărilor membre față de Moscova, în urma războiului pe care l-a început în Ucraina, potrivit Rador Radio România, care citează presa turcă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Uniunea Europeană, care a consumat 413 miliarde de metri cubi de gaz în 2021 și 356 de miliarde de metri cubi în 2022, a utilizat anul trecut 330 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Fidelis - Subscrieri de aproape 20 milioane euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație CITEȘTE ȘI Fidelis - Subscrieri de aproape 20 milioane euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație

Față de acum doi ani, s-a înregistrat o scădere între 7% și 37% a consumului de gaze în statele membre.

Producția de gaze naturale a UE a fost de 51 de miliarde de metri cubi în 2021 și de 47 de miliarde de metri cubi în 2022, în timp ce anul trecut a fost de 38 de miliarde de metri cubi, din cauza lucrărilor de întreținere. Această producție a acoperit 11% din consumul intern.

Principalul producător de gaze naturale din UE au fost Țările de Jos, cu 12 miliarde de metri cubi, urmat de România cu 9,3 miliarde de metri cubi.

Anul trecut, rata medie de ocupare a depozitelor de gaze naturale a fost de 79%. Aceasta a fost o creștere semnificativă față de 61% în 2022 și 49% în 2021.

Importurile de gaze ale UE au fost de 336 miliarde în 2021, 335 miliarde în 2022 și 290 miliarde de metri cubi în 2023.

Anul trecut, 30% din importurile de gaze ale UE au fost din Norvegia, 19% din SUA, 15% din Rusia, 14% din Africa de Nord, 6% din Marea Britanie, 5% din Qatar, 4% din Azerbaidjan. Nigeria a furnizat 3% , Trinidad și Tobago 1% iar alți furnizori de LNG au furnizat 3 procente.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
rusia