Pierderile nete ale E.ON s-au amplificat în primele nouă luni ale acestui an la 9,3 miliarde de euro, ca urmare a reevaluării în scădere a valorii activelor cu 6,1 miliarde de euro, după separarea de grup a diviziei de energie convențională și trading Uniper, relatează MarketWatch.
În urmă cu un an, E.ON a înregistrat pierderi nete de 5,67 miliarde de euro.
Uniper a fost listată la bursă în luna septembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Atât E.ON cât și compania concurentă RWE au separat operațiunile de energie convențională de cele de energie regenerabilă, în încercarea de atragere a investitorilor, scrie News.ro.
Ca și alte companii europene de utilități, E.ON și RWE sunt afectate de prețurile scăzute ale electricității, determinate de dezvoltarea energiei regenerabile și prețurile mici ale petrolului.
E.ON a mai anunțat că va încerca să evite orice majorare de capital prin subscrierea de drepturi, în vederea finanțării obligațiilor financiare pe segmentul de energie nucleară.
Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare a coborât cu 13% în primele nouă luni, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, la 3,64 miliarde de euro.
Pe ansamblul anului, grupul anticipează o pierdere netă și un profit EBITDA ajustat de 2,7-3,1 miliarde de euro.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO ”Palatul de Piatră” Udriște Năsturel, estimat la 1.800.000 de euro, va fi scos la licitație la Artmark Historical EstateÎn raportul publicat miercuri de E.ON se arată că vânzările din Europa Centrală și de Est și Turcia au scăzut ușor. În cazul României și Cehiei, declinul s-a produs din cazua tarifelor mai mici.
Totodată, profitul înainte de dobânzi și taxe din România a scăzut semnificativ din cauza tarifelor electricității și gazelor și a vânzărilor mai mici de gaze, mai ales către consumatorii casnici.
Grupul E.ON este prezent în România din 2005 și are circa 3 milioane de clienți în sectoarele de gaze naturale și energie electrică. Compania administrează 81.000 km de rețea energie electrică și peste 20.000 km de rețele gaze naturale. Companiile din România ale E.ON și-au bugetat pentru acest an investiții de aproape 100 milioane euro, nivel asemănător celui de anul trecut, și preconizează o creștere a cifrei de afaceri cu 2%, la cinci miliarde lei (1,11 miliarde euro), de la 4,9 miliarde lei în 2015.