Cotațiile petrolului continuă miercuri declinul, după scăderile din tranzacțiile de marți, influențate de datele Administrației americane pentru Informații în Energie (EIA), care au relevat a șaptea creștere săptămânală consecutivă a stocurilor de țiței din SUA.
Stocurile americane de petrol au urcat săptămâna trecută cu 5,8 milioane de barili, avansul depășind estimările analiștilor chestionați de S&P Global Platts, care anticipau o creștere de doar 1,9 milioane de barili.
Stcurile de benzină au crescut și ele cu 1,9 milioane de barili, deși analiștii anticipau un declin de 2,1 milioane de barili.
Referința globală Brent este în scădere cu 0,8%, tranzacționându-se penntru 71,6 dolari pe barili. Petrolul West Texas Intermediate, de referință în SUA, scade cu 1,3% la 61,4 dolari pe barili.
CITEȘTE ȘI România ar putea condiționa achiziția de armament din străinătate de existența unei oferte prealabile de offset pentru industria localăIeri, prețurile petrolului au pierdut circa 1,4%.
Cotațiile petrolului au crescut luni, susținute de intrarea în vigoare a celui de-al doilea val al sancțiunilor americane împotriva Iranului, care vizează și exporturile de țiței, însă avansul a fost curmat marți de faptul că mai mulți cumpărători importanți au obținut permisiunea temporară de achiziționa petrol iranian.
Administrația Trump a reinstituit toate sancțiunile eliminate prin acordul nuclear din 2015, care vizau atât Iranul cât și țările care aveau relații comerciale cu această țară. Sancțiunile intrate în vigoare luni vizează exporturile de petrol, transportul și băncile, sectoare esențiale ale economiei iraniene.
Totuși, Statele Unite au autorizat opt țări - între care China, India, Japonia, Coreea de Sud și Italia - să continue să cumpere temporar petrol iranian, în pofida reimpunerii sancțiunilor. Celelalte țări care beneficiază de o derogare sunt Grecia, Turcia și Taiwanul.