Petrolul a revenit pe scădere, pe fondul incertitudinilor privind rezultatul referendumului din Marea Britanie

Petrolul a revenit pe scădere, pe fondul incertitudinilor privind rezultatul referendumului din Marea Britanie
scris 21 iun 2016

Cotațiile petrolului au revenit marți pe scădere, după două ședințe în care s-au apreciat cu peste 6%, în condițiile în care sentimenul din piețe este dominat de incertitudinile referitoare la rezultatul referendumului de joi din Marea Britanie și de îngrijorările privind persistența surplusului de producție la nivel mondial, scriu MarketWatch și Reuters.

În jurul orei 17:00, petrolul Brent se tranzacționa la 49,76 dolari/baril, în scădere cu 1,8% față de referință. Barilul WTI era cotat la 48,45 dolari, cu aproape 1,9% sub prețul de închidere de luni, de 49,37 dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Prețurile petrolului au fost influențate în ultima perioadă de sondajele de opinie referitoare la referendumul din Marea Britanie. După o ieftinire de 6,3% consemnată în primele patru zile din săptămâna trecută, petrolul s-a apreciat brusc vineri, ca urmare a atenuării temerilor privind un eventual Brexit.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Tendința de apreciere a continuat luni, după ce mai multe sondaje de opinie publicate în weekend au indicat un avantaj pentru tabăra pro-UE.

Tribunalul București a decis ieșirea din insolvență a Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Tribunalul București a decis ieșirea din insolvență a Hidroelectrica

“Gradul de încredere privind rezultatul referendumului este probabil mult prea ridicat în prezent, având în vedere că ultimele zile au demonstrat cât de repede se poate schimba opinia publică. De aici și declinul de astăzi al cotațiilor petrolului”, arată analiștii Commerzbank într-o notă.

Potrivit Commerzbank, deși un eventual Brexit ar putea să nu aibă un impact imediat asupra cotațiilor petrolului, piața ar putea înregistra pierderi colaterale, în condițiile în care ieșirea Marii Britanii din UE ar putea diminua apetitul investitorilor pentru active mai riscante. Totodată, prețul petrolului ar putea fi influențat negativ de mișcările dolarului, care cel mai probabil se va aprecia dacă britanicii aleg să părăseacă blocul comunitar.

Declinul de astăzi este influențat și de informațiile privind încheierea unui armistițiu între guvernul nigerian și militanții rebeli, investitorii fiind îngrijorați că producția din Nigeria va reveni rapid la volumele înregistrate înainte de întreruperile cauzate de atacurile militanților, scriu analiștii băncii germane.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
cotatii
evolutii
brexit
nigeria
surplus