Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), din care face parte și singurul producător autohton de țiței, OMV Petrom, acuză recenta majorare de către ANRM a tarifului de transport prin conducte al țițeiului de producție internă practicat de operatorul de stat Conpet și afirmă că măsura ar putea afecta competitivitatea petrolului extras din România, stimulând totodată importurile de țiței.
Marți, 9 februarie 2016, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), prin care a fost majorat atât tariful de transport al țițeiului din producția internă, cu 1,4%, cât și cel aferent petrolului importat, cu 1,9%. ANRM estimează că aceste majorări de tarife vor aduce în plus la bugetul de stat circa 600.000 lei pe an, din redevențele suplimentare plătite de Conpet pentru concesionarea sistemului național de conducte de transport de țiței și din impozitul pe profit achitat de companie.
“Am aflat din presă că în Monitorul Oficial a fost publicat noul ordin privind tariful de transport al țițeiului intern. Suntem surprinși că procesul de dezbatere și consultare publică, așa cum a fost inițiat în luna ianuarie 2016, nu a fost finalizat conform calendarului propus și agreat de toate părțile implicate în dialog. În mod evident, decizia ANRM vine în contradicție cu una dintre primele priorități asumate de Ministerul Energiei, și anume aceea de a susține producția internă”, a declarat președintele în exercițiu al ROPEPCA, Artur Stratan, citat într-un comunicat al organizației.
CITEȘTE ȘI CEO-ul Rosneft: Prețul petrolului este stabilit de roboți dispuși să testeze orice pragProfit.ro a participat pe 11 ianuarie, în virtutea legii privind transparența decizională, la o dezbatere publică pe această temă la sediul ANRM, la care au participat reprezentanți ai instituției și ai ROPEPCA, relatând pe larg cele discutate.
Potrivit ROPEPCA, sectorul petrolier românesc va fi puternic afectat de creșterea tarifului de transport, într-un context defavorabil de preț la țiței și supraimpozitare a operațiunilor.
”Presiunea suplimentară adusă de mărirea tarifului Conpet la aproape 80 de lei/tona de țiței transportată prin conducte poate amenința supraviețuirea unui întreg sector economic și poate crea un precedent periculos pentru acțiuni similare viitoare. Scumpirea serviciului de transport intern al țițeiului și produselor asociate cu peste 1,4% și scumpirea serviciului de transport al țițeiului din import va conduce la creșterea cu mai bine de 1 milion euro, raportat la anul trecut, a sumelor plătite de producătorii interni de hidrocarburi pentru acest serviciu, deși producția este în scădere, prețul de tranzacționare continuă să fie la niveluri nesustenabile, iar fiscalitatea se menține la cote superioare mediei europene”, se afirmă în comunicat.
CITEȘTE ȘI Ministerul Energiei se consultă cu ambasadele la elaborarea strategiei energetice a RomânieiPetroliștii mai arată că majorarea este de natură să erodeze suplimentar competitivitatea țițeiului de producție autohtonă, în condițiile în care doar scăderea prețului la țiței a provocat creșterea ponderii tarifului de transport de la 3% din valoarea unui baril în 2014 la peste 7,5% la prețurile actuale.
”O asemenea măsură poate stimula importurile de țiței, în condițiile în care deficitul balanței comerciale a crescut cu 38% în 2015 față de 2014. De la an la an, cantitatea de țiței din producția autohtonă transportată de Conpet scade, o tendință accentuată de climatul general al sectorului de hidrocarburi global, care afectează și România. În opinia companiilor membre ale ROPEPCA, sistemul de transport al țițeiului și produselor asociate prin conductele Conpet poate reprezenta o alternativă viabilă comercial și eficace la transportul rutier sau feroviar, atât timp cât nivelul de tarifare, extinderea teritorială a conductelor și calitatea serviciilor oferite țin cont de climatul economic general și de condițiile specifice din piața de profil”, arată ROPEPCA.
Potrivit datelor INS, anul trecut au scăzut atât producția internă de țiței, cu 1,3%, la 3,73 milioane tone echivalent petrol, cât și importurile, cu 2%, la 6,59 milioane tone echivalent petrol. În schimb, au crescut semnificativ importurile de produse petroliere rafinate, cu 27,5%, la 2,69 milioane tone echivalent petrol.
Pe de altă parte, în 2015, cantitatea totală de țiței și produse petroliere transportată de Conpet a crescut cu 5,5%, la aproape 6,99 milioane tone, pe seama avansului semnificativ al cantităților de petrol din import transportate, cu 15,6%, la 3,08 milioane tone. În schimb, cantitatea de țiței de producție internă transportată, provenind în exclusivitate de la OMV Petrom, a scăzut cu 1,34% (peste 53.000 tone), la 3,905 milioane tone.
CITEȘTE ȘI Consumul de energie revine pe creștere după doi ani de scădere, cu un plus de 6%Compania de stat Conpet, operatorul sistemul național de transport prin conducte al țițeiului, a obținut anul trecut un profit net de 54,29 milioane lei, cu 5,6% mai mare față de cel din 2014, pe seama creșterii cantităților de țiței din import transportate și a majorării tarifelor reglementate de transport al acestuia aprobate de ANRM.
De la 1 februarie 2015, ANRM a majorat cu 10,3% tarifele practicate de Conpet pentru transportul țițeiului din import la rafinăriile din bazinul Ploiești, respectiv Petrobrazi (OMV Petrom) și Petrotel (Lukoil). Pentru transportul țițeiului din import la rafinăria Petromidia a Rompetrol, ANRM a majorat tarifele practicate de Conpet cu 20-21%. Majorarea a fost efectuată la cererea Conpet, care a solicitat indexarea respectivelor tarife cu 20,83%, procent mai redus decât inflația cumulată înregistrată din decembrie 2009, de la ultima modificare a tarifelor.
Acțiunile Conpet listate la Bursa de Valori București au avansat cu 2,43% în deschiderea ședinței de tranzacționare de miercuri, după publicarea rezultatelor financiare preliminare pe 2015, la 76 lei/titlu. Pe parcursul anului trecut, valoarea acțiunilor Conpet a crescut cu 40%.
De la începutul anului, titlurile transportatorului de țiței s-au depreciat cu peste 3%, din cauza pesimismului investitorilor legat de menținerea și accentuarea trendului de scădere a prețurilor la petrol, semn al cererii slabe, de natură să reducă și cantitățile transportate. Este de așteptat, însă, ca acest lucru să fie contracarat de majorarea de către ANRM a tarifelor practicate de Conpet, care ar putea conserva marja de profit a companiei și dividendele cuvenite acționarilor.
Compania a dobândit calitatea de concesionară a sistemului național de transport al țițeiului în 2002, prin încheierea unui acord petrolier de concesiune cu ANRM. Conpet administrează o rețea de conducte cu o lungime de circa 3.800 de kilometri, care străbate 23 de județe. Compania este controlată de statul român, prin Ministerul Energiei, cu 58,71% din acțiuni.