În timp ce, prin proiectele de ordine de aplicare a OUG 114, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anulat practic pe plan intern toate măsurile de liberalizare adoptate în ultimii ani, pe plan extern, ANRE a solicitat, alături de 6 alte autorități naționale, inițierea unui proiect interimar de cuplare a piețelor. Astfel pe lângă cele trei state cu care este cuplată în prezent (Ungaria, Slovacia și Cehia), România ar urma să mai fie interconectată și cu Germania, Austria și Polonia. Solicitarea a fost făcută, coincidență, pe 21 decembrie, ziua în care Guvernul României a adoptat ordonanța 114!
În mod normal, aceasta ar fi o veste bună pentru piața autohtonă, cuplarea cu cele trei noi state și alocarea transfrontalieră a energiei electrice implicită bazată pe flux (scopul final al demersului) oferind o mai mare transparență și un arbitraj al prețurilor mai eficient.
De altfel, și ANRE susține că “proiectul nu va conduce doar la alocarea mai eficientă a capacităților transfrontaliere pe granițele vizate și la creșterea bunăstării sociale, ci va avea ca efect și convergența prețurilor, ceea ce contribuie la formarea fiabilă a prețului energiei electrice pe piețele regionale pentru ziua următoare și oferă mai multă lichiditate și oportunități de tranzacționare pentru participanții la piață din regiune”.
Numai că viitorul poate suna sumbru, în condițiile în care ANRE a afectat piețele OPCOM, inclusiv piața pentru ziua următoare (PZU). O mare parte din energie (cea pentru consumatorii casnici care nu au optat pentru piața concurențială) a fost mutată de ANRE de pe aceste piețe direct în portofoliul furnizorilor la preț reglementat.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Gazul din Marea Neagră ar putea să nu mai ajungă în centralele românilor sau în gazoductele ungurilor, ci direct pe masa curților de arbitrajPe piețele OPCOM va mai fi tranzacționată doar energia destinată consumatorilor industriali și a consumatorilor casnici (dacă vor mai exista). Toate aceste decizii ANRE ar putea conduce la o majorare a prețului pe piețele centralizate OPCOM. Numai că, în cazul în care prețul de pe PZU din România va fi mai mare decât cel de pe PZU din Ungaria, România va fi obligată să importe energie și să limiteze producția internă.
În timp ce OUG 114 scumpește energia pe PZU din România, integrarea celor noi trei piețe, în special Germania (care produce energie eoliană la costuri scăzute), va ieftini energia din Ungaria, ceea ce ar putea transforma România într-un importator net permanent.
“La data de 21 decembrie 2018, autoritățile de reglementare ANRE, BnetzA, E-Control, ERU, HEA, URSO și URE au solicitat, printr-o scrisoare comună adresată operatorilor de transport și de sistem și operatorilor pieței de energie electrică desemnați din statele vizate, inițierea proiectului interimar pentru cuplarea piețelor pe baza capacității nete de transport, între Germania, Austria și Polonia și 4MMC (actuala piață pe care acționează România, alături de Slovacia, Cehia și Ungaria), pentru a dezvolta în continuare integrarea regională a piețelor pentru ziua următoare”, precizează un comunicat emis marți de ANRE.
Proiectul, dacă va fi implementat, va avea ca finalitate fuzionarea cooperării 4MMC cu proiectul MRC (Cuplarea multi-regională) și va reprezenta un pas important pentru extinderea cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare, prevăzută de legislația europeană.
“Implementarea în timp util a Proiectului DE-AT-PL-4MMC va introduce beneficiile alocării implicite pentru capacitățile zilnice transfrontaliere chiar înainte ca Proiectul de cuplare a pieței bazat pe flux (FBMC) să intre în vigoare. Astfel, Proiectul de cuplare ar putea permite o tranziție treptată pe granițele vizate, de la alocarea explicită bazată pe capacitate netă de transport către alocarea implicită bazată pe flux, oferind o mai mare transparență pentru piață în timpul testării externe a FBMC”, susține ANRE.