OMV: România este prima destinație a gazelor din Marea Neagră. Transgaz: Nu vor fi suficiente

OMV: România este prima destinație a gazelor din Marea Neagră. Transgaz: Nu vor fi suficiente
scris 28 sep 2023

România va fi prima destinație a gazelor care se vor extrage din Marea Neagră, a transmis unul dintre directorii OMV Petrom, Lucian Petrescu, însă, potrivit directorului general al Transgaz, Ion Sterian, cantitatea nu va fi suficientă iar România va continua să importe gaze naturale.

"Așa cum s-a mai spus, prima destinație este România. În funcție de situația de la momentul respectiv, balanța de producție și consum, vom vedea dacă va fi un exces de gaze sau nu, dar prima destinație este România", a declarat joi Lucian Petrescu, director Transport și Dispecerizare al OMV Petrom, în cadrul Congresului Central - European al Gazelor Naturale, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO România poate relua producția de apă grea, în colaborare cu Canada. Acord și pentru izotopi medicali CITEȘTE ȘI FOTO România poate relua producția de apă grea, în colaborare cu Canada. Acord și pentru izotopi medicali

Petrescu s-a referit și la dificultățile pe care le are România în transportul de gaze și a explicat că există "o reconfigurare a fluxurilor de transport".

"Pentru România, pentru regiune, aș spune că avem o reconfigurare a fluxurilor de transport gaze naturale. Nu mai avem sursa dinspre nord, nu mai vin gazele rusești, toate gazele intră în România acum prin sud-est ca importuri. Totodată Neptun Deep va fi tot în acea zonă de intrare în țară. O să fie niște încercări pentru Transgaz, sunt sigur că le analizează dânșii și le vor trece cu succes pe partea de echilibrare", a arătat Lucian Petrescu.

Primele cantități de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase din Marea Neagră în anul 2027. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a spus că, în România va crește consumul de gaze, iar ce se va extrage din Marea Neagră nu va fi suficient, așa că țara noastră va fi nevoită să mai importe gaz în 2027.

"Din gazele din Marea Neagră sunt 8,2 miliarde de metri cubi semnate cu consorțiul OMV Petrom și Romgaz. Nu vor fi suficiente. (...) România va importa în continuare gaze", a explicat Ion Sterian.

CONFIRMARE Grecii de la PPC, cumpărătorii Enel România, preiau și parcul eolian românesc al rușilor de la Lukoil CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Grecii de la PPC, cumpărătorii Enel România, preiau și parcul eolian românesc al rușilor de la Lukoil

OMV Petrom și Romgaz au anunțat, în luna iunie a acestui an, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participație de 50% în proiect.

Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Producția la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafață de 7.500 kmp și se află la o distanță de circa 160 km de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 și a inclus două campanii de achiziție 3D și două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Congresul Central - European al Gazelor Naturale reunește joi și vineri la Sibiu, specialiști români și străini din domeniul energiei, reprezentanți ai autorității centrale și ai autorităților locale.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
gaze