OMV Petrom și-a majorat cu 225 milioane de lei contribuția la buget. Compania nu indică deocamdată dacă majorarea accizelor va fi sau nu transferată consumatorilor

OMV Petrom și-a majorat cu 225 milioane de lei contribuția la buget. Compania nu indică deocamdată dacă majorarea accizelor va fi sau nu transferată consumatorilor
scris 10 aug 2017

OMV Petrom și-a majorat contribuția la bugetul de stat în prima jumătate a acestui an la 4,59 miliarde lei, cu 225 milioane de lei comparativ cu perioada similară a anului trecut. Suma taxelor, impozitelor, dividendelor este de aproape patru ori mai mare decât cea a profitului net înregistrat și de 5 ori mai mare decât cea a investițiilor realizate de companie în această perioadă.

Potrivit directorului financiar al OMV Petrom, Stefan Waldner, în primul semestru, compania a plătit sume mai mari statului român atât ca redevențe, cât și ca impozit pe profit. În pofida reducerii TVA cu un punct procentual, ca urmare a majorării vânzărilor, OMV Petrom a achitat sume mai ridicate din colectarea acestei taxe. În plus, OMV Petrom a acordat statului român dividende în valoare de 175 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania ar putea fi nevoită să majoreze cu 45 bani litrul de benzină și de motorină, Guvernul urmând să majoreze considerabil accizele la carburanți de la 1 septembrie. Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la benzină va crește de la 1.656,36 lei pe mia de litri la 2.035,40 lei pe mia de litri, iar cea la motorină de la 1.518,04 lei pe mia de litri la 1.897,08 lei pe mia de litri, ceea ce anulează practic eliminarea supraaccizei de 7 eurocenți pe litru efectuată de guvernul PSD ca urmare a promisiunilor electorale.

OMV Petrom și-a triplat profitul în prima jumătate a anului, la peste 1,2 miliarde lei, ca urmare a revenirii pe creștere a prețului la țiței CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a triplat profitul în prima jumătate a anului, la peste 1,2 miliarde lei, ca urmare a revenirii pe creștere a prețului la țiței

CEO-ul OMV Petrom, Mariana Gheorghe, nu a indicat dacă presiunea fiscală impusă de majorarea accizelor va fi sau nu transferate în preț consumatorilor, spunând că ar încălca principiile concurențiale.

OMV Petrom și-a majorat cu 225 milioane de lei contribuția la buget. Compania nu indică deocamdată dacă majorarea accizelor va fi sau nu transferată consumatorilor
OMV Petrom și-a majorat cu 6% veniturile din vânzarea de carburanți. Guvernul vrea și el să-și crească încasările, prin reintroducere supraaccizei CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a majorat cu 6% veniturile din vânzarea de carburanți. Guvernul vrea și el să-și crească încasările, prin reintroducere supraaccizei

Potrivit teoriei economice, orice majorare sau micșorare de taxe este absorbită de companii și de consumatori, în funcție de elasticitatea cererii bunului a cărui impozitare a fost majorată. Cum nu există produse substituibile benzinei și motorinei, elasticitatea carburanților este redusă (fiind posibilă o micșorare a sa doar prin reducerea nr de km parcurși de șoferi), ceea ce permite companiilor transferul unei părți considerabile a poverii fiscale către consumatori. De altfel, politica firmelor din domeniu este de obicei aceea de a transfera integral modificările de taxe indirecte (în special accize și TVA) în preț.

OMV Petrom și-a redus producția de electricitate cu 71% în T2 2017. Centrala Brazi va deveni 100% operațională de-abia în octombrie. Despăgubiri de 73 milioane lei de la asigurători CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a redus producția de electricitate cu 71% în T2 2017. Centrala Brazi va deveni 100% operațională de-abia în octombrie. Despăgubiri de 73 milioane lei de la asigurători

Astfel, dacă în prezent la stația OMV Petrom de pe Șoseaua Mihai Bravu un litru de benzină costă 4,65 lei iar unul de motorină 4,64 lei, dacă actul normativ redactat de ministerul de finanțe va fi adoptat șoferii vor achita cu 10% mai mult: 5,10 lei pe litrul de benzină și 5,09 lei pe litrul de motorină.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxe
impozite
contribuți
omv petrom