Compania prezintă o cronologie a implementării SMR și dă asigurări că va continua dezvoltarea acestui proiect, în conformitate cu acordurile statului român în plan internațional. Mesajul Nuclearelectrica vine în contextul în care premierul Ilie Bolojan a declarat că reactorul de la Doicești a consumat peste 240 de milioane de dolari și ”vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii”.
"SN Nuclearelectrica SA informează că Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) se află în prezent în etapă premergătoare Etapei 3 (Pre-EPC), etapă care include o listă de activități ce vor fi derulate de RoPower Nuclear (compania de proiect): finalizarea investigațiilor geotehnice pe amplasament, continuarea procesului de licențiere, finalizarea negocierii contractului pre-EPC și a negocierii contractelor de achiziție a materialelor cu ciclu lung de fabricație, definirea lanțurilor de aprovizionare pentru materiale și echipamente, pregătirea companiei pentru etapă pre-EPC și EPC. Reamintim că în conformitate cu Hotărârea acționarilor SNN din data de 12 februarie 2026, Decizia de investiție (FID) a fost aprobată având la baza o serie de condiții suplimentare menite să stabilească un cadru de sprijin și de cooperare solid, la nivel de parteneriate și autorități, în scopul dezvoltării și implementării optime a proiectului, acesta fiind un deziderat al echipei", menționează Nuclearelectrica în documentul transmis BVB, citat de News.ro.
CITEȘTE ȘI Trump: Xi Jinping este de acord că Iranul trebuie să redeschidă strâmtoarea OrmuzConform activităților preliminare Etapei 3 de dezvoltare a proiectului, activități care vizează explicit adresarea condiționărilor aferente FID, echipele de specialiști ale RoPower și SNN lucrează în prezent la îndeplinirea acestor condiții, o parte fiind în sarcina companiilor, iar o altă parte în sarcina autorităților guvernamentale.
"Programul SMR a fost inițiat în anul 2019, a obținut aprobările corporative, în conformitate cu prevederile aplicabile unei companii listate pe Bursa de Valori București, inclusiv prin aprobarea strategiei de dezvoltare, în etape succesive, adaptate specificului și normelor industriei nucleare, aspect aplicabil oricărui proiect nuclear indiferent de tehnologie, coordonat de o echipă robustă de specialiști, special formată pentru a asigura implementarea proiectului conform celor mai înalte standarde, norme, ghiduri IAEA și bune practici internaționale ale industriei nucleare. Proiectul SMR de la Doicești, cu SNN în calitate de acționar, deținând o cotă de 50% în compania de proiect, RoPower, a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecție a tehnologiei și amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului", menționează Nuclearelectrica.
În 2023 și 2024, au fost parcurse etapele inițiale de analize tehnice FEED 1 și FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfășurat misiuni independente ale AIEA asupra amplasamentului selectat, ale căror concluzii au confirmat demersurile întreprinse și au dus la implementarea unor măsuri suplimentare. Obiectivele FEED 2, practic datele care au determinat decizia de obținere de FID, au fost finalizate conform graficului și la un buget redus față de cel estimat.
"Proiectul SMR Doicești, deși cu o capacitate instalată mai redusă față de reactoarele de mare capacitate, este, în egală măsură, un proiect de infrastructură mare, gândit pentru a oferi, suplimentar, securității energetice a României, o trăsătură esențială: flexibilitate în sistemul energetic și complementaritate cu resursele regenerabile. De asemenea, proiectul SMR Doicești, odată implementat, poate deveni proiect reper pentru alte proiecte SMR la nivel național și regional conducând în timp la atingerea de economii de scală și sisteme replicabile. Inițiat anterior înființării Alianței Industriale pentru SMR de la nivelul UE", transmite compania.
Conform Nuclearelectrica, proiectul SMR Doicești este în prezent o măsură concretă a obiectivului acestei alianțe care urmărește ca tranziția energetică europeană să dețină un portofoliu de soluții cu emisii reduse, insistând asupra faptului că SMR reprezintă nu doar o capacitate de producție de energie electrică, ci poate servi drept catalizator pentru decarbonizarea sectoarelor industriale energo-intensive. Alianța pentru SMR se concentrează în perioada imediat următoare pe 3 aspecte esențiale: accelerarea cooperării între autoritățile naționale responsabile pentru securitatea nucleară, consolidarea legăturilor dintre industrie, organizații de cercetare și inovare și asigurarea unei forțe de muncă suficiente și calificate, capabilă să susțină proiectele pe lanțul complet: proiectare, licențiere, fabricație, construcție, operare. Așadar, la nivel european, ulterior inițiativei la nivel internațional, SMR-urile au devenit o realitate a siguranței în aprovizionare și decarbonizării acceptată, dezvoltată și accelerată. Interesul acordat tehnologiilor de Generație III+, cum sunt SMR-urile, sau celor care vor fi în viitor, de Generație IV, precum proiectul Alfred, este major și cu siguranță că se bazează pe rațiuni de securitate și independența energetică a UE și a statelor membre, creșterea economică și dezvoltarea tehnologică concentrată la nivelul UE.
În cadrul acestor demersuri concrete la nivelul UE, SMR Doicești va fi un proiect dintr-o serie lungă de astfel de proiecte, indiferent de tehnologia utilizată, interesul statelor în acest tip de tehnologie fiind în prezent unul semnificativ, dă asigurări Nuclearelectrica.
"În acest context, cu accent particular pe cazul României, Proiectul SMR Doicești prezintă un potențial enorm de dezvoltare a industriei nucleare românești, a Nuclearelectrica, a lanțului de furnizare, a sistemului educațional asociat, al atragerii de investiții. De asemenea, Proiectul SMR Doicești este parte integrantă din Strategia de Investiții a Nuclearelectrica, aprobată la nivelul acționarilor SNN, alături de Retehnologizarea Unității 1 și Proiectul Unităților 3 și 4. Alături de Proiectul Unităților 3 și 4 (pentru care a fost aprobat, cu unanimitate parlamentară, un Acord de Sprijin la nivel de Lege (Legea 24/2023)), Proiectul SMR este o soluție optimă de extindere a programului nuclear românesc nu doar din perspectiva creșterii capacității instalate, dar și din cea a evoluției tehnologice. Similar Proiectului Unităților 3 și 4, Proiectul SMR poate beneficia de sprijinul autorităților pentru a finaliza un proiect unic în Europa și o bază nouă de dezvoltare pentru industria nucleară românească", menționează documentul.
Nuclearelectrica dă asigurări că va continua dezvoltarea acestui proiect, în conformitate cu acordurile statului român în plan internațional, cu respectarea hotărârilor rezultate în baza aprobărilor corporative obținute, conform statutului de companie listată, cu respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor aprobate și alocate deja.
Ilie Bolojan a precizat că "sunt câteva zone ale statului român care, dacă sunt administrate bine, asta se vede puternic în viața cetățenilor, iar dacă sunt administrate prost asta înseamnă că nu se văd lucrurile".
"Una dintre zonele astea este, de exemplu, zona de energie. Atunci când blochezi accesul în rețelele de energie, atunci ești în situația în care practic le permiți unora să speculeze, să facă bani în loc să reduci prețurile la energie pentru toți cetățenii. Asta este o formulă care înseamnă că indiferent cât te zbați, cât colectezi, ce economisești, dacă nu faci ordine aici, în ATR-uri, n-ai făcut nimic. De asemenea, gândiți-vă la alte companii care dacă își fac investițiile în mod corect, dacă nu risipesc bani, dacă nu se duc în proiecte care sunt încheiate în mod prost, nu sunt finalizate cu ani acele investiții, nu se văd în buzunarul cetățeanului, ceea ce înseamnă din nou, de exemplu, o energie mai ieftină. Să vă dau un exemplu, unul din proiectele de care s-a vorbit în acești ani a fost SMR-ul de la Doicești, acel reactor. Știți cât a consumat Nuclearelectrica acolo? Peste 240 de milioane de dolari și vom rămâne cu un teren și vom rămâne cu niște hârtii. Întrebarea este: merită asta? ", a spus Bolojan.
















