Ministrul Energiei, întrebat dacă românii pot trăi fără petrolul rusesc

Ministrul Energiei, întrebat dacă românii pot trăi fără petrolul rusesc
scris 4 mai 2022

„Nu se pune problema să nu găsim resurse de petrol pentru a putea funcționa”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, întrebat de efectele deciziei Comisiei Europene de stoparea importurilor de petrol din Rusia, în următoarele șase luni. Acesta a spus că producția de țiței din România este la 30% din consumul național și că au existat din timp discuții cu rafinăriile privind acest scenariu.

”Sigur că da (n.a se poate trăi fără petrolul rusesc). Noi am discutat de foarte mult timp cu rafinăriile din România care rafinează despre această posibilitate. Ați văzut și în urmă cu 2-3 săptămâni o declarație ale celor de la OMv Petrom și OMV din Austria că urmăresc și iau în calcul achiziționarea de petrol din alte surse decât Federația Rusă”, a declarat Virgil Popescu, întrebat dacă se poate trăi fără petrolul rusesc. Acesta a spus că România este solidară și susține decizia Comisiei Europene, deci nu se pune problema să nu fim pregătiți sau să ne ia prin surprindere.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Vacanțele în România se scumpesc. \ CITEȘTE ȘI ANUNȚ Vacanțele în România se scumpesc. "Am luat în calcul și opțiunea de a angaja ucraineni. Din păcate, apetitul lor pentru a lucra nu este atât de ridicat!"

„Producția de țiței din România se cifrează în prezent la 30% din consumul național. În general producția de țiței românesc merge în rafinăria OMV Petrom de la Brazi. Rafinăria Petromidia este calibrată, așa a fost construită, pe țiței ural, care vine din Kazahstan, Federația Rusă sau alte surse. deci trebuie să ne uităm și la tehnologia de rafinare. Nu cred că se pune problema să nu găsim resurse de petrol pentru a putea funcționa.”, a spus Virgil Popescu, potrivit Hotnews.ro.

Uniunea Europeană a anunțat miercuri cel de al șaselea său pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează și stoparea importurilor de petrol, într-un mod ordonat, în următoarele șase luni, potrivit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Noile măsuri împotriva Rusiei - anunțate în sesiunea plenară de la Strasbourg - vizează patru tipuri de sancțiuni.

Noile măsuri anunțate de șefa CE:

  • Sancționarea ofițerilor militari de rang înalt și a altor persoane acuzate de crime de război la Bucha, dar și a responsabililor pentru asediul asupra orașului Mariupol. Pe listă sunt incluse, în total, 58 de persoane.
  • Excluderea din Swift a celei mai mari bănci rusești, Sberbank.
  • Interzicerea în statele membre UE a trei mai radiodifuzori din Rusia care "amplifică minciunile lui Putin".
  • Cea mai importantă sancțiune vizează embargoul treptat asupra petrolului rusesc. Șefa Comisiei Europene a spus că va fi eliminată treptat aprovizionarea cu țiței din Rusia, în termen de șase luni.

„Să fim clari: nu va fi ușor. Unele state membre sunt puternic dependente de petrolul rusesc. Dar trebuie pur și simplu să lucrăm la asta. Propunem acum o interdicție asupra petrolului rusesc. Aceasta va fi o interdicție completă de import pentru tot petrolul rusesc, pe mare și prin conducte, brut și rafinat. Ne vom asigura că vom elimina treptat petrolul rusesc într-un mod ordonat, într-un mod care să ne permită nouă și partenerilor noștri să ne asigurăm rute alternative de aprovizionare și să minimizăm impactul asupra piețelor globale. Acesta este motivul pentru care vom elimina treptat aprovizionarea cu țiței din Rusia în termen de șase luni și cu produse rafinate până la sfârșitul anului. Astfel, maximizăm presiunea asupra Rusiei, minimizând în același timp daunele colaterale pentru noi și partenerii noștri”, a spus Ursula von der Leyen.

Noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va fi convenit de țările UE în zilele următoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
virgil popescu
petrol