Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, un document programatic care definește viziunea și stabilește obiectivele fundamentale de dezvoltare a sectorului energetic național. De asemenea, documentul indică reperele naționale, europene și globale care influențează și determină politicile și deciziile din domeniul energetic. Ministrul Sebastian Burduja a precizat că România își propune dezvoltarea sectorului energetic în condiții de securitate, competitivitate industrială, accesibilitate pentru consumatori și sustenabilitate.
Potrivit Ministerului Energiei, Strategia Energetică ține cont de transformările economice, tehnologice și geopolitice la nivel global și regional, precum și de provocările majore generate de necesitatea tranziției verzi, de fluctuațiile piețelor și de poziția de graniță a României în UE și NATO, cu războaie aflate în desfășurare în imediata vecinătate, scrie News.ro.
”Mai mult, având în vedere faptul că securitatea energetică a României este indisolubil legată de cea a Republicii Moldova, este esențial ca sectorul energetic național să aibă capacitatea de a satisface toate necesitățile Republicii Moldova, în orice situație. Astfel, România aspiră să își consolideze rolul de pilon regional al securității energetice”, precizează instituția.
Ministerul subliniază că, având un mix energetic diversificat, România are un avantaj considerabil, dispunând de resurse naturale, financiare și umane suficiente pentru a moderniza sectorul energetic, aliniindu-l la obiectivele comunitare de atingere a neutralității climatice până în 2050.
”Acest sector trebuie să fie pregătit să susțină creșterea economică și transformarea economiei în ansamblu, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții. Toate obiectivele de reformă și modernizare țin cont de accesibilitate, inclusivitate și competitivitate economică pentru cetățeni și consumatori industriali pe care sectorul energetic îi deservește”, arată Ministerul Energiei în comunicat.
Potrivit Ministerului Energiei, Strategia Energetică a României își propune atingerea a șase obiective fundamentale: Securitate energetică; Energie cu emisii scăzute de carbon; Eficiență energetică; Acces fizic la energie pentru toți consumatorii și accesibilitate financiară și competitivitate economică a energiei; Piețe de energie eficiente; Digitalizare, dezvoltarea rețelelor inteligente și securitate cibernetică.
Strategia Energetică a României se bazează pe următoarele principii care trebuie îndeplinite simultan: Prioritizarea securității de aprovizionare și a capacității de răspuns la crize; Dezvoltarea sectorului energetic pe principiul eficienței și raționalității economice; Echitate economică și socială pentru regiuni și oameni; Atingerea neutralității climatice până în 2050; Crearea unei piețe de energie libere, competitive și antreprenoriale; Neutralitate tehnologică și exploatarea tuturor resurselor energetice care pot contribui la reducerea emisiilor și întărirea lanțului de producție; Dezvoltarea sectorului de stocare a energiei electrice și termice; Consolidarea lanțului de aprovizionare (supply chain) dedicat industriei energetice; Dezvoltarea economiei circulare.
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, afirmă că ”România își propune dezvoltarea sectorului energetic în condiții de securitate, competitivitate industrială, accesibilitate pentru consumatori și sustenabilitate”.
”Sectorul energetic național trebuie să asigure disponibilitatea fizică neîntreruptă a energiei tuturor consumatorilor, în orice situație, la un preț accesibil. Mai mult, sectorul energetic trebuie să devină din ce în ce mai curat și prietenos cu mediul. Strategia Energetică este rezultatul muncii experților din Ministerul Energiei, cu consultarea companiilor și instituțiilor din subordine. De asemenea, o contribuție esențială au avut-o membrii Consiliului Onorific pentru Energie, experți reputați în industrie și lumea academică. Realizarea acestui document programatic nu a folosit consultanță externă și nu a cheltuit niciun leu de la buget. În perioada de consultare publică așteptăm cu mult interes contribuțiile fiecărui actor interesat. Ca întotdeauna, Ministerul Energiei are ușile larg deschise pentru dialog”, spune Burduja.
Documentul se află în consultare publică în perioada 14 iunie – 13 iulie inclusiv. Publicul interesat este invitat să transmită sugestii și opinii la adresa de e-mail [email protected]. De asemenea, Ministerul Energiei va anunța în curând evenimente publice de consultare.”