Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, vrea să își dea în judecată acționarul minoritar, Fondul Proprietatea (FP), pe care îl acuză că a lăsat compania fără conducere executivă dar și că i-a adus grave prejudicii de imagine prin ”comunicatele denigratoare la adresa directoratului societății”. La rândul său, FP vrea să demareze o acțiune în instanță împotriva membrilor consiliului de supraveghere și a directoratului, considerând că noua organigramă aduce daune producătorului de energie de peste 517 milioane lei.
Subiectul se află pe ordinea de zi a ședinței acționarilor de marți, ce va avea loc la ora 14.00, scrie News.ro.
”În data de 26 iunie 2017, președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica a primit demisia înaintată de către reprezentantul propus de Fondul Proprietatea, fără ca acesta să prezinte o motivație a demisiei și fără vreo avertizare sau vreun preaviz în acest sens”, arată convocatorul publicat pe site-ul companiei.
Astfel, Hidroelectrica a rămas cu un Consiliu de Supraveghere format din patru membri, în condițiile în care ”pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin cinci dintre membrii consiliului de supraveghere”, după cum arată Actul Constitutiv al societății.
CITEȘTE ȘI Șansă pentru Transgaz să cumpere transportatorul de gaze al Greciei, după ce a schimbat partenerul în timpul jocului: Grecia extinde până în februarie termenul de oferteÎn consecință, arată convocatorul, pe 26 iunie, data la care a expirat mandatul membrilor de directorat de la momentul respectiv, ”consiliul de supraveghere a fost în imposibilitate de a lua vreo decizie validă cu privire la administrarea executivă a societății, iar societatea a rămas pentru o perioadă de zece zile fără conducere executivă”.
Însă ulterior reprezentantul propus de FP, Oana Truță, a revenit ca membru al consiliului de supraveghere, fiind propus și votat prin metoda votului cumulativ de către acționarul minoritar.
”În consecință, este evident faptul că intenția reprezentantului propus de Fondul Proprietatea a fost de a lăsa compania fără conducere executivă și nu de a demisiona din Consiliul de Supraveghere”, se mai arată în convocator.
Autorii documentului scriu că această demisie a avut consecințe ce nu au fost ”deloc neglijabile”.
”O companie tocmai ieșită din insolvență după o perioadă de patru ani nu poate funcționa în parametri normali fără o conducere executivă care să realizeze managementul unei structuri organizatorice complexe, firească pentru o companie ca Hidroelectrica, participant relevant în piața de energie electrică din România și din regiunea centrală și de est a Europei și element esențial pentru siguranța națională”, se precizează în convocator.
De asemenea, reprezentanții Hidroelectrica spun că FP a emis nenumărate comunicate de presă denigratoare la adresa directoratului societății și a unor membri din consiliul de supraveghere ”care nu fac altceva decât să aducă grave prejudicii de imagine Hidroelectrica”.
La rândul său, FP a cerut introducerea pe ordinea de zi a ședinței acționarilor a unui punct prin care cere inițierea de către societate a unei acțiuni de răspundere împotriva ”acelor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului Hidroelectrica SA, care au aprobat noua organigramă pentru un prejudiciu total cauzat societății de 517.353.843 lei (113.021.047 euro)”, mai arată convocatorul.
FP vrea totodată ca societatea de stat să inițieze ”o acțiune în răspundere împotriva acelor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului Hidroelectrica SA care au aprobat majorarea tarifelor practicate în relația contractuală cu Hidroserv SA pentru daunele produse soeictății de cel puțin 20.684.780 lei (4.518.794 euro)”.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este ”desemnarea Fondului Proprietatea pentru a exercita acțiunea în justiție împotriva persoanelor împotriva cărora adunarea generală a acționarilor a hotărât inițierea acțiunii în răspundere”.
Compania a realizat în primele nouă luni ale anului un profit brut de 1,19 miliarde lei, raportat la o cifră de afaceri de 2,41 miliarde lei.
În anul 2016, Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 1,36 miliarde lei, raportat la venituri totale de 3,39 miliarde lei.
Compania are circa 3.300 de angajați.