Hidroelectrica se reorganizează și face angajări ca să se pregătească de listare

Hidroelectrica se reorganizează și face angajări ca să se pregătească de listare
scris 2 oct 2017

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, are avizată din această săptămână o nouă structură organizatorică ”al cărei rol este acela de accelerare a procesului de listare și orientarea companiei către dezvoltare și investiții”, a anunțat luni compania.

”Prin implementarea acestei măsuri organizatorice este creat un număr important de noi locuri de muncă – funcții de execuție destinate specialiștilor, în structuri cheie care asigură suportul pe termen mediu și lung pentru activitățile de mentenanță, retehnologizare, tehnic și suport producție,  proiectare, infrastructuri critice”, arată compania într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Oficialii producătorului de energie spun că reorganizarea societății este în concordanță cu necesitățile interne identificate, precum și cu viziunea de dezvoltare/investiții pe care o are noul directorat, scrie News.ro.

”Odată cu creșterea numărului membrilor directoratului de la trei la cinci se dorește asumarea clară a răspunderii acestora pe activitățile de bază, concomitent cu flexibilizarea și debirocratizarea modului de acțiune în cadrul Hidroelectrica. S-a costatat că suprapunerea activităților de coordonare, produsă ca urmare a funcționării unui palier managerial, cu rol devenit incert, interpus între directorat și funcțiile de execuție, conduce la o disipare a răspunderii și la birocratizarea modului de implementare a deciziilor la nivelul societății”, menționează compania.

ING: BNR a cheltuit un miliard de euro pentru a ține cursul sub 4,6 lei/euro CITEȘTE ȘI ING: BNR a cheltuit un miliard de euro pentru a ține cursul sub 4,6 lei/euro

Astfel, prin reorganizare, compania își lărgește baza de specialiști, ”cu precădere pe activități nucleu, cum sunt cele de retehnologizare și mentenanță a capacităților de producere a energiei electrice pe care societatea le deține în portofoliu”.

Reprezentanții Hidroelectrica spun că deficitul substanțial de salariați pe zonele respective a avut în trecut impact direct asupra obiectivelor companiei, astfel că, la șase luni, execuția planurilor de dezvoltare era de 20,33%, din care retehnologizările reprezentau 4,50%, iar mentenanța sub 20% față de prognozatul din buget, se subliniază în comunicat.

”Hidroelectrica trebuie să rezolve un deficit acut de personal, astfel încât să devină cu adevărat competitivă pe piața de energie și să se îndrepte, așa cum este normal, către zona de investiții și dezvoltare națională și chiar regională. Sunt lucruri care au fost neglijate până acum și pe care a venit momentul să le așezăm între priorități”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Intrarea în vigoare a noii organigrame se va face în etape, după consultarea cu sindicatul Hidrosind, și cu urmărirea încadrării în fondul de salarii pe anul 2017 conform bugetului de venituri și cheltuieli.

Vor dispărea totodată câteva posturi de directori, însă acest lucru nu presupune disponibilizări, ocupanții posturilor restructurate urmând să ocupe alte poziții în cadrul companiei.

Hidroelectrica a înregistrat în primele șapte luni un profit brut de 971,88 milioane lei, în creștere cu 6% față de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, cifra de afaceri realizată în primele șapte luni s-a ridicat la 1,948 miliarde lei, în timp ce marja profitului net a crescut de la 38% la 31 iulie 2016 la 43% la 31 iulie 2017.

Numărul efectiv de personal la 31 iulie era de 3.292 de salariați.

La 31 iulie, producția totală de 8,768 TWh a fost obținută în cele 207 hidrocentrale în exploatare, inclusiv cinci stații de pompare cu rol energetic, având o putere instalată de 6.382 MW.

Hidroelectrica este una din cele mai profitabile companii de stat și unul din cei mai mari producători de energie din țară.  Acționarul majoritar este Ministerul Energiei, cu 80,05% din capital, restul fiind deținut de Fondul Proprietatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica