Grupul ceh CEZ a încheiat 2016 cu pierderi de 229 milioane lei în România

Grupul ceh CEZ a încheiat 2016 cu pierderi de 229 milioane lei în România
scris 4 iul 2017

Grupul energetic ceh CEZ a înregistrat anul trecut pierderi de 229 milioane lei în România, după un rezultat negativ de 410 milioane lei în 2015, deși și-a măsit câștigurile operaționale, în special ca urmare a amânării de către autorități a încasării certificatelor verzi, au anunțat marți reprezentanții grupului.

CEZ a raportat pentru 2016 un profit înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 466,2 milioane lei în România, în creștere cu 8% față de nivelul din 2015, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Pierderile au fost cauzate de faptul că au scăzut provizioanele, dar și ca urmare a amânării de către autorități a încasării certificatelor verzi, în valoare de 150 milioane lei”, a afirmat directorul financiar al CEZ România, Jan Dubsky, într-o conferință de presă.

Scăderea nivelul pierderilor s-a datorat activității de producție de energie eoliană, potrivit companiei.

EXCLUSIV Centrala din Cernavodă, asigurată prin negociere fără licitație cu Nuclear Risk Insurance din Marea Britanie, pentru 1,5 miliarde dolari CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Centrala din Cernavodă, asigurată prin negociere fără licitație cu Nuclear Risk Insurance din Marea Britanie, pentru 1,5 miliarde dolari

„Rezultatele financiare pozitive înregistrate anul trecut arată că investițiile noastre în modernizarea rețelei și creșterea eficienței operaționale au dat roade”, a spus președintele directoratului CEZ România, Martin Zmelik.

CEZ a produs în parcurile sale eoliene din România 1.159 GWh de energie electrică și a distribuit, prin divizia de distribuție, 6.381 GWh, în scădere cu 0,5% față de anul anterior.

”Ne dorim să ajungem între primii trei distribuitori de energie din România, din punctul de vedere al numărului de întreruperi cu electricitate”, a afirmat directorul de operațiuni al CEZ România, Doina Vornicu.

Consumul de energie crește în București și la nivelul țării în general, însă Dobrogea - unde sunt parcurile eoliene - nu mai prezintă interes pentru investitorii străini.

”Consumul de energie a crescut în general. Anticipăm și o dezvoltare economică, care nu poate avea loc în absența creșterii consumului de energie electrică”, a mai spus Vornicu.

Parcul eolian Fântânele a produs anul trecut 675 GWh, CEZ România fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din țară.

Parcul eolian a obținut 583.037 de certificate verzi prin sistemul de suport al investițiilor în energie regenerabilă.

În același timp, parcul eolian Cogealac Grădina a produs un total de 484 GWh, obținând 409.603 de certificate verzi prin sistemul de suport al investițiilor în energie regenerabilă.

Hidrocentralele aflate în portofoliul CEZ au înregistrat o producție brută de 77 GWh, în creștere cu 37 GWh față de 2015, ca urmare a modernizării procesului de producție, dar și pe fondul conditiilor meteorologice favorabile.

Altfel, CEZ România consideră că echipamentele tehnologice de ultimă generație și procesele smart de care operatorul de distribuție dispune au redus pierderile de energie în rețea, în comparație cu energia distribuită, ajungând în 2016 la 10,2%.

De asemenea, din 2016, CEZ Vânzare asigură serviciul de furnizare gaze naturale și clienților casnici, alături de asigurări obligatorii de mașină și locuință, mărindu-și astfel portofoliul de produse cu oferte adaptate nevoilor clienților.

În 2016, cantitatea de energie electrică furnizată clienților finali a fost de 3.369 GWh, în scădere cu 2,9% față de 2015, pe fondul trendului general de reducere a consumului de energie, de la un an la altul. Cota de piață a CEZ Vânzare pe piata retail a fost de aproximativ 7,18% din consumul final.

Grupul CEZ are în România 1.800 de angajați și a intrat pe piață în 2005, prin preluarea distribuției regionale de electricitate Electrica Oltenia, care furnizează energie electrică în șapte județe: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman.

La sfârșitul anului 2016, CEZ Vânzare furniza energie electrică pentru 1,41 milioane locuri de consum.

Principalii competitori ai CEZ în România sunt Electrica, Enel și E.ON.

viewscnt
Afla mai multe despre
cez