GRAFIC Germania își poate abandona obiectivul de a închide toate termocentralele pe cărbune până în 2030: ″Securitatea energetică are întotdeauna prioritate absolută!″

GRAFIC Germania își poate abandona obiectivul de a închide toate termocentralele pe cărbune până în 2030: ″Securitatea energetică are întotdeauna prioritate absolută!″
scris astăzi, 07:30

Germania ar putea renunța la obiectivul său asumat de a închide toate termocentralele pe cărbune până în 2030, anunță ministrul Economiei de la Berlin, Robert Habeck.

Întrebat în cadrul unei conferințe organizate de publicația Handelsblatt dacă deadline-ul stabilit pentru 2030 – adică cu 8 ani mai devreme decât cel planificat inițial – stă sub semnul întrebării, ministrul a răspuns: ″Da. Pentru mine, securitatea energetică are întotdeauna prioritate absolută″.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Interregional Călători își cumpără trenuri noi, câștigând în fața CFR Călători CITEȘTE ȘI FOTO Interregional Călători își cumpără trenuri noi, câștigând în fața CFR Călători

În cursul săptămânii trecute, ministerul condus de Habeck a suspendat un plan de construire de noi centrale de producție de energie electrică pe gaze naturale, destinate înlocuirii vechilor grupuri de generare pe cărbune, măsura nemaiputând fi adoptată din cauza prăbușirii coaliției de guvernare luna trecută.

Cea mai mare economie a Europei, care a finalizat anul trecut închiderea parcului său de reactoare nucleare, voia să construiască centrale pe gaze cu tehnologie adaptată în vederea trecerii ulterioare la hidrogen drept combustibil, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale sectorului, dar și pentru echilibrarea sistemului energetic, marcat de avântul regenerabilelor intermitente, cu surse de producție constantă, în bandă.

Sursă: Bloomberg

Sursă: Bloomberg

Tranzacție - Românii cumpără din nou în străinătate. Aquila preia una dintre cele mai importante companii din Ungaria: Vom deveni un jucător activ în țara vecină! CITEȘTE ȘI Tranzacție - Românii cumpără din nou în străinătate. Aquila preia una dintre cele mai importante companii din Ungaria: Vom deveni un jucător activ în țara vecină!

Habeck a subliniat că termocentralele pe cărbune vor fi scoase din funcțiune doar dacă va exista suficientă capacitate de back-up.

Nu putem risca să creăm o situație dificilă – precum cea apărută ca urmare a pierderii gazelor rusești - prin propriile noastre decizii politice. Este rău și pentru obiectivele climatice, dar și pentru securitatea aprovizionării, faptul că nu putem pune capacități noi pe piață″, a spus ministrul german, citat de Bloomberg.

Marian Vanghelie - trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5 CITEȘTE ȘI Marian Vanghelie - trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5

Coaliția condusă de cancelarul Olaf Scholz convenise să oprească arderea de combustibili fosili, ″la modul ideal″, până la finalul deceniului. Cu toate acestea, luna acestea, același ministru al Economiei a afirmat într-un raport că ″energia pe cărbune ar trebui oprită etapizat la începutul deceniului 2030″.

Din cauza creșterii consumului și insuficienței capacităților de producție în bandă, reglementatorul național al sectorului energetic german a ordonat anul trecut ca mai multe termocentrale pe cărbune să fie păstrate în rezervă până în 2031.

Habeck a mai spus că guvernul de la Berlin încearcă în continuare să respecte termenul prevăzut pentru 2030, însă a subliniat că ″necesitatea de a construi în loc capacități flexibile noi nu poate fi eludată″.

Încă trei aeronave F-16 cumpărate din Norvegia au aterizat în România. Câte avioane F-16 au acum în total Forțele aeriene române CITEȘTE ȘI Încă trei aeronave F-16 cumpărate din Norvegia au aterizat în România. Câte avioane F-16 au acum în total Forțele aeriene române

În România, după cum a relatat Profit.ro, compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a demarat achiziția de servicii de consultanță pentru elaborarea documentului-cheie cu care statul român vrea să meargă la Bruxelles pentru a încerca să convingă Comisia Europeană să accepte amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune din România, mai precis prelungirea planului de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia, aflat în întârziere semnificativă pe partea de investiții în capacități de producție noi, fotovoltaice și pe gaze, care să înlocuiască grupurile pe lignit programate să fie scoase din exploatare.

Deadline-ul final asumat de România pentru închiderea completă a producției de energie pe cărbune este 2032, însă angajamentul național include și ținte intermediare.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania închidere centrale nucleare
germania închidere termocentrale cărbune
germania gaze naturale
germania energie regenerabilă