Germania vrea să reducă subvențiile pentru energia regenerabilă

Germania vrea să reducă subvențiile pentru energia regenerabilă
scris 17 iul 2024

Germania intenționează să reducă și să reformeze subvențiile pe care le plătește producătorilor de energie regenerabilă, pe fondul costurilor în creștere pentru Guvern, o decizie care ar putea spori incertitudinile privind viitoarele investiții, transmite Bloomberg.

Din ianuarie, plățile pentru proiectele de dimensiuni mari și medii vor fi anulate dacă prețurile la electricitate scad sub zero, conform proiectului de lege privind bugetul de anul viitor, aprobat miercuri de Guvern. Prețurile negative apar când furnizarea de energie depășește cererea, de exemplu când se înregistrează un record de generare de energie eoliană și solară datorită condițiilor meteo, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Ministru: O mare parte din munca funcționarilor va putea fi înlocuită de noile tehnologii. În următorii trei ani, 30% dintre funcționarii publici, la pensie; munca - preluată și de inteligența artificială CITEȘTE ȘI VIDEO Ministru: O mare parte din munca funcționarilor va putea fi înlocuită de noile tehnologii. În următorii trei ani, 30% dintre funcționarii publici, la pensie; munca - preluată și de inteligența artificială

În prezent, Guvernul se asigură că producătorii de energie regenerabilă primesc un preț minim garantat, și trebuie să plătească diferența, în condițiile în care prețurilor angro ale energiei au scăzut, de la nivelul ridicat înregistrat în urma crizei energetice provocate de reducerea livrărilor din Rusia.

Statul a estimat că trebuie să plătească 20 miliarde de euro operatorilor de energie eoliană și solară până la finalul acestui an, dublu față de cât previzionat operatorii de rețea în octombrie.

Extinderea energiilor regenerabile are un rol central în eforturile Guvernului german de a-și îndeplini obiectivele climatice și de a reduce dependența de combustibilii fosili. Obiectivul Germaniei este ca producția de energie din surse regenerabile să ajungă la 80% din totalul producției de electricitate până în 2030, de la aproximativ 50% în prezent. Reducerea subvențiilor ar putea crea incertitudini privind viitorul investițiilor în proiectele de energie regenerabilă.

Anterior Guvernul intenționează să retragă subvențiile gradual, până în 2027, când prețurile sunt negative.

Conform calculelor preliminare realizate de grupul industrial BDEW și Centrul de cercetări în domeniul energiei solare și a hidrogenului (ZSW), Germania a stabilit un nou record în prima jumătate din acest an, generarea de energie regenerabilă acoperind aproximativ 58% din consumul său de electricitate.

Sondaj pentru planul de acțiune \'\'București Oraș Verde\'\'; instituțiile, companiile și societatea civilă, invitate să îl completeze CITEȘTE ȘI Sondaj pentru planul de acțiune ''București Oraș Verde''; instituțiile, companiile și societatea civilă, invitate să îl completeze

Din generarea de energie regenerabilă de 58% în Germania, 24% a venit de la energia eoliană onshore, 14% de la fotovoltaice, 9% de la biomasă, 5% de la energia hidroelectrică, 5% de la energia eoliană offshore și 1% de la generarea de electricitate din deșeuri municipale.

În perioada ianuarie-iunie 2024, ponderea regenerabilelor în consumul de electricitate din Germania a crescut la 58%, de la 52% în prima jumătate din 2023.

Regenerabilele au avut o pondere importantă în consumul de electricitate al Germaniei în fiecare lună până în iunie, iar din aprilie ponderea a fost de 59%.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
subvenții