Gazprom a anunțat că acceptă să nu suspende aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova până vineri, când autoritățile de la Chișinău au promis că vor achita integral datoria față de compania rusă, potrivit Reuters.
„Guvernul moldovean a cerut Gazprom să nu întrerupă aprovizionarea cu gaze începând de astăzi. În același timp, partea moldoveană a recunoscut pe deplin legitimitatea acțiunilor Gazprom și a promis să efectueze integral plățile curente până vineri, 26 noiembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei ruse de gaze, Serghei Kuprianov.
„În mod excepțional, dând dovada de bunăvoință și cunoscând situația dificilă cu care s-ar putea confrunta în acest caz cetățenii Moldovei, Gazprom a fost de acord” să prelungească termenul limită până vineri, a declarat Kuprianov, adăugând că gigantul rus mizează că, pe viitor, Republica Moldova își va respecta cu strictețe toate obligațiile și își va achita la termen facturile.
Republica Moldova s-a adresat către Gazprom cu o solicitare de a nu sista livrarea gazelor naturale, promițând că va achita până la data de 26 noiembrie plata pentru gazul consumat în perioada octombrie-noiembrie, relatează Deschide.md, potrivit Agerpres.
Concernul rus anunțase luni autoritățile de la Chișinău despre sistarea livrării de gaze naturale în cazul în care, în decurs de 48 de ore, nu va primi plata datorată pentru gazul furnizat până la data de 22 noiembrie.