Această colaborare vine în continuarea celor peste 200 MW de module fotovoltaice LONGi instalate în proiectele Enexus începând din 2025 și marchează prima integrare a tehnologiei avansate BESS de la LONGi în portofoliul Enexus, se arată într-un comunicat.
Contractul reprezintă una dintre cele mai mari comenzi BESS ale LONGi din România de până acum și una dintre cele mai importante implementări ale companiei la nivel european, precizează sursa citată.
″Pe măsură ce producția regenerabilă se extinde, stocarea utility-scale devine esențială pentru gestionarea variabilității producției solare, reducerea curtailment-ului și menținerea stabilității rețelei.
Prin combinarea producției fotovoltaice cu sisteme de stocare a energiei (BESS), proiectele pot muta surplusul de energie produs în timpul zilei către perioadele de cerere ridicată, pot îmbunătăți predictibilitatea producției regenerabile și pot oferi servicii de echilibrare rapidă și servicii auxiliare de rețea.
Această infrastructură hibridă răspunde direct acestor nevoi, combinând producția regenerabilă cu capacitate de stocare flexibilă, pentru un sistem energetic românesc mai stabil și mai bine adaptat cerințelor rețelei″, se spune în comunicat.

Colaborarea integrată LONGi - Enexus include două investiții distincte de tip PV plus stocare, în județul Dâmbovița, concepute pentru a muta producția către orele de vârf, a asigura o capacitate livrată constantă și, în sens mai larg, pentru servicii de sprijin al rețelei:
- Titu 1, cu o capacitate instalată de 20 MWp și 15 MWh BESS LONGi. Parcul a fost dezvoltat în parteneriat cu Akıș Enerji, parte a grupului Ulusoy Enerji Yatırımları A.Ș. Proiectul este finalizat integral și se află în prezent în așteptarea racordării la rețea.
- Titu 3, cu o capacitate instalată de 35 MWp și 35 MWh BESS LONGi. Dezvoltat pentru FTZ Group, proiectul se află în prezent în etapa de dezvoltare.
″Următoarea etapă a tranziției energetice globale presupune o desprindere totală de sistemele fragmentate, cu multipli furnizori. Stocarea energiei nu mai este un simplu accesoriu, ci un stabilizator esențial al rețelei electrice moderne. În mod istoric, dezvoltatorii erau nevoiți să combine panouri PV, baterii și unități de conversie de la furnizori diferiți, ceea ce genera blocaje de integrare și responsabilități neclare.
Prin combinarea tehnologiei noastre de producție cu arhitecturi BESS complet integrate, oferim un ecosistem unitar, pregătit pentru rețea. Proiectul de referință realizat împreună cu Enexus în Titu demonstrează modul în care soluțiile la cheie solar-plus-stocare maximizează economia centralei, simplifică execuția și asigură o reziliență reală a rețelei″, a declarat Dennis She, vicepreședinte LONGi și președinte LONGi Energy Storage.
În comunicat se susține că cele două proiecte din Titu demonstrează beneficiile combinării producției solare de înaltă eficiență cu stocarea utility-scale, într-un ecosistem de echipamente integrat. Cei 50 MWh instalați cuprind 10 unități din soluția BESS utility-scale răcită cu lichid de la LONGi, împreună cu sisteme skid de medie tensiune (MT) integrate.
Sistemele PV plus stocare sunt concepute pentru a susține mutarea producției către orele de vârf, pentru a asigura o capacitate livrată constantă și, în sens mai larg, pentru servicii de sprijin al rețelei, simplificând totodată integrarea și operarea sistemului.
Răcirea lichidă, cu temperatură uniformă la nivelul celulelor, este concepută pentru a extinde durata de viață operațională a sistemului, în timp ce containerele skid de MT pre-asamblate, integrate din fabrică, pot reduce costurile balance-of-plant (BOP), pot accelera punerea în funcțiune pe teren și pot susține un răspuns rapid.
″Parteneriatul nostru cu LONGi reflectă atât o alegere strategică, cât și una tehnică. Pentru investitorii noștri, echipamentele integrate înseamnă planificare mai simplă, livrare mai rapidă și mecanisme de plată mai predictibile, în timp ce oferim acces la tehnologie PV Tier 1. Integrarea BESS în designul proiectelor fotovoltaice este o direcție strategică pe care Enexus a conturat-o încă de anul trecut.
Acum materializăm acest angajament prin extinderea colaborării cu LONGi care ne-a încredințat unul dintre cele mai mari proiecte BESS ale sale din România de până acum. Pentru noi, este un semnal clar al încrederii și al alinierii tehnice care stau la baza acestui parteneriat″, a spus Mesut Güler, fondator și CEO Enexus.
″Enexus este un partener-cheie pentru LONGi în Europa de Sud-Est, având deja instalate cu succes 200 MW din modulele noastre PV de înaltă eficiență. Extinderea colaborării către stocarea energiei utility-scale, prin acest contract de 50 MWh în Titu, demonstrează valoarea considerabilă a unui ecosistem unitar de hardware și software.
Prin combinarea modulelor noastre PV cu soluțiile noastre de stocare a energiei, oferim o soluție la cheie, pregătită pentru rețea, care maximizează randamentul, susține stabilitatea rețelei locale și accelerează tranziția României către un sistem energetic decarbonizat″, a adăugat Leon Zhang, președinte LONGi Europe.


















