EXCLUSIV DOCUMENT Lucrările pentru preluarea primelor gaze din Marea Neagră "tranzitează" tribunalul. Neînțelegeri contractuale între Black Sea Oil&Gas și Transgaz

EXCLUSIV DOCUMENT Lucrările pentru preluarea primelor gaze din Marea Neagră "tranzitează" tribunalul. Neînțelegeri contractuale între Black Sea Oil&Gas și Transgaz

Partea superioară (topside) a instalației fixe de exploatare “Ana” din cadrul proiectului Midia Gas Development dezvoltat de Black Sea Oil and Gas, 20 iulie 2021, în incinta șantierului naval GSP Shipyard - Agigea. Sursă foto: Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore

scris 19 aug 2021

Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră, și operatorul sistemului național de transport de profil Transgaz, controlat de statul român, riscă să ajungă se se judece la tribunal din cauza unor neînțelegeri contractuale legate de lucrările de construcții necesare demarării producției de gaze la Midia, preconizată a avea loc până la finalul acestui an, potrivit unui document oficial obținut și analizat de Profit.ro.

Mai precis, Transgaz susține că a finalizat pe 14 aprilie 2021 lucrările aflate în sarcina sa la conducta Vadu – Tranzit 1, prin care gazele offshore din perimetrul Midia ar urma să fie introduse în sistemul național de transport. În consecință, în opinia Transgaz, a doua zi, pe 15 aprilie, a intrat în vigoare contractul de transport de gaze încheiat în ultima parte a anului 2018 cu BSOG, ceea ce înseamnă că, de la aceeași dată, americanii datorează operatorului român bani pentru capacitatea de transport rezervată pe conducta respectivă.

Urmărește-ne și pe Google News

EXCLUSIV DOCUMENT Lucrările pentru preluarea primelor gaze din Marea Neagră
ULTIMA ORĂ Guvernul va dubla numărul muncitorilor străini admiși în România. Criză de personal pe piața internă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul va dubla numărul muncitorilor străini admiși în România. Criză de personal pe piața internă

Mai mult, la jumătatea lunii iunie, Transgaz a emis BSOG și prima factură în baza contractului de transport, pentru capacitatea rezervată în perioada 15 aprilie-31 mai 2021, în valoare de 3,45 milioane lei (circa 700.000 euro), se menționează în document.

De partea cealaltă, BSOG afirmă că instalațiile necesare introducerii în sistemul național a gazelor din perimetrul Midia nu sunt gata, nici Transgaz și nici americanii nefinalizând lucrările aferente construirii acestora care le reveneau în sarcină. Ca atare, potrivit BSOG, contractul de transport nu poate intra încă în vigoare, iar producătorul de gaze nu datorează încă nici un ban Transgaz pe capacitatea rezervată.

City Insurance - infuzie de capital asumată de 150 milioane euro. Banii trebuie însă aduși până pe 25 august CITEȘTE ȘI City Insurance - infuzie de capital asumată de 150 milioane euro. Banii trebuie însă aduși până pe 25 august

Cei de la BSOG susțin că au trimis un executor judecătoresc pe amplasamentul lucrărilor Transgaz, pe 20 aprilie și 12 mai, pentru a constata oficial stadiul acestora, iar acesta a concluzionat, în urma observațiilor la fața locului, că lucrările nu sunt finalizate. După ce a primit factura de 3,45 milioane lei de la Transgaz, BSOG a trimis din nou un executor judecătoresc pe șantier, pe 17 iunie, însă acestuia i s-a refuzat accesul de această dată.

"Cu toate acestea, executorul judecătoresc a constatat că, din vizualizarea în incinta șantierului prin poarta deschisă, fără a avea acces în această incintă, precum și din vizualizarea activității din exteriorul facilității de șantier, rezultă că sunt în curs de desfășurare lucrări de construcție și lucrări la instalația electrică (…). Cu toate acestea, stadiul efectiv al acestor lucrări, precum și amploarea acestora nu au putut fi constatate, întrucât accesul în incinta șantierului a fost refuzat. Constatările executorului judecătoresc și limitările acestora sunt susținute de fotografiile realizate de acesta și semnate digital", afirmă BSOG, potrivit documentului citat.

Bitcoin a atins un nou maxim al ultimelor 3 luni, peste pragul de 45.000 de dolari CITEȘTE ȘI Bitcoin a atins un nou maxim al ultimelor 3 luni, peste pragul de 45.000 de dolari

Contractul de transport încheiat în 2018 între BSOG și Transgaz, în urma unei proceduri de rezervare de capacitate incrementală, prevede că acesta intră în vigoare la 1 februarie 2021, însă altă clauză stipulează că această dată urmează să fie decalată dacă părțile nu finalizează până atunci lucrările care revin fiecăreia în vederea demarării proiectului Midia, respectiv Transgaz pe cele de construire a conductei Vadu – Tranzit 1, iar BSOG – celelalte componente ale proiectului, în primul rând stațiile de tratare și reglare-măsurare a gazelor.

Pe de altă parte, contractul prevede penalități financiare explicite determinate pentru Transgaz în favoarea BSOG dacă nu finalizează conducta până la 1 februarie 2021 și nu anunță întârzierea cu un an înainte, dar nu și pentru BSOG în favoarea Transgaz, în situația inversă corespunzătoare, în care americanii nu termină la timp lucrările aflate în sarcina lor, reiese din documentul consultat de Profit.ro, unde se spune că "acest prejudiciu (eventualele penalități datorate de BSOG către Transgaz pentru întârziere – n.r.) va fi stabilit în baza prevederilor legale aplicabile și anume dobânda legală".

UEFA Champions League se vede următorele 3 sezoane pe posturile Look Sport și online pe PrimaPlay.ro CITEȘTE ȘI UEFA Champions League se vede următorele 3 sezoane pe posturile Look Sport și online pe PrimaPlay.ro

În plus, Codul rețelei de transport al gazelor în vigoare, aprobat prin ordin ANRE, prevede că operatorul de transport și sistem (OTS) va plăti utilizatorului de rețea "un tarif pentru neasigurarea capacității rezervate", considerându-se că "OTS nu asigură capacitatea rezervată atunci când acesta recurge la limitarea/întreruperea capacității fără a respecta obligațiile prevăzute în contractul de transport de Codul rețelei sau de alte reglementări în vigoare". 

Nereușind să ajungă la o înțelegere, fiecare dintre părți s-a adresat separat instanței și a deschis câte un proces având ca obiect "asigurare dovezi" cu privire la stadiul lucrărilor, în perspectiva unui posibil litigiu viitor direct între ele. Potrivit Codului de procedură civilă, printr-o astfel de acțiune în instanță se cere să fie aprobată o "procedură specială, urgentă, cu un scop limitat, acela de conservare a unor dovezi necesare față de care există riscul ca acestea să dispară, să se modifice sau să fie greu de administrat în viitor".

Fraudă cu apeluri telefonice: Ce poți pierde dacă suni înapoi CITEȘTE ȘI Fraudă cu apeluri telefonice: Ce poți pierde dacă suni înapoi

Judecătorii au admis ambele cereri, la finalul lunii iunie, respectiv începutul lunii iulie, încuviințând efectuarea prin executori judecătorești a "constatării urgente a stării de fapt constând în stadiul lucrărilor" Transgaz la conducta Vadu – Tranzit 1 și al celor ale BSOG la stațiile de tratare și reglare-măsurare a gazelor de la Vadu și la conducta de legătură dintre țărm și stații.

Lucrările ambelor părți la proiectul Midia nu sunt afectate de aceste neînțelegeri contractuale, acestea fiind în desfășurare, mai reiese din document. De asemenea, până în acest moment nu a fost încă înregistrat nici un litigiu direct între BSOG și Transgaz, potrivit portalului instanțelor de judecată, astfel că rezolvarea amiabilă a diferendului este în continuare posibilă.

Amplasamentul lucrărilor la stația de tratare a gazelor din cadrul proiectului Midia al BSOG, începutul lunii iunie 2021. Sursă foto: contul Linkedin al companiei

Amplasamentul lucrărilor la stația de tratare a gazelor din cadrul proiectului Midia al BSOG, începutul lunii iunie 2021. Sursă foto: contul Linkedin al companiei

FOTO Ziar elen, despre pompierii români din insula Evia: Parcă sunt extratereștri! CITEȘTE ȘI FOTO Ziar elen, despre pompierii români din insula Evia: Parcă sunt extratereștri!

Directorul general al BSOG, Mark Beacom, declara în mai pentru Energynomics că producția de gaze în perimetrul Midia, singurul proiect petrolier offshore nou din Marea Neagră cu decizie finală de investiție, urmează să înceapă până la finalul acestui an. El a precizat că în proiectul Midia s-au investit până în prezent circa 200 milioane dolari, iar dezvoltarea necesită investirea a încă 400 milioane dolari.

"Acum suntem în faza de execuție a proiectului Midia Gas Development și până acum am ajuns la o finalizare generală de 70%. Instalarea conductei submarine, a structurii de susținere a platformei în locația Ana și subtraversarea plajei cu conducta de gaze sunt deja finalizate. Perspectivele pentru perioada următoare includ finalizarea fabricării platformei de producție Ana, instalarea ei în locația Ana din Marea Neagră și forarea celor cinci sonde de producție. Restul activităților terestre, inclusiv stația de tratare a gazelor și conducta terestră, ne așteptăm sa fie finalizate până în trimestrul 4 al anului 2021, prima producție de gaze fiind estimată tot pentru trimestrul 4 2021", spunea Beacom.

FOTO VIRAL Tabloul litoralului românesc în vârf de sezon: turiști care dorm în mașini. \ CITEȘTE ȘI FOTO VIRAL Tabloul litoralului românesc în vârf de sezon: turiști care dorm în mașini. "Țepe", prețuri mari și afaceri închise

El a reiterat, totodată, ideea exprimată de companie în numeroase rânduri, potrivit căreia BSOG implementează proiectul Midia în perspectiva modificării de către autorități a prevederilor descurajatoare pentru investiții din Legea offshore, referitoare la nivelul și modalitatea de impozitare și la limitările impuse exporturilor de gaze.

"Având în vedere perioada limitată în care gazele vor fi acceptate drept combustibil de tranziție și termenul îndelungat pentru punerea în producție a unui zăcământ de gaze în largul mării, BSOG consider că Guvernul ar trebui să acționeze rapid și decisiv pentru a elimina în totalitate taxarea suplimentară", a punctat șeful BSOG.

Perimetrul Midia este concesionat de către Black Sea Oil&Gas, care deține 65% din drepturi și calitatea de operator, alături de Petro Ventures Resources (20%) și Gas Plus (15%). BSOG este controlată indirect de către grupul american de asset management Carlyle, BERD deținând o participație minoritară, de circa 10% din capital.

EXCLUSIV DOCUMENT Lucrările pentru preluarea primelor gaze din Marea Neagră
EXCLUSIV DOCUMENT Lucrările pentru preluarea primelor gaze din Marea Neagră
Extras din motivarea încheierii nr. 8869/2021 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Constanța din dosarul nr. 16405/212/2021

Extras din motivarea încheierii nr. 8869/2021 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Constanța din dosarul nr. 16405/212/2021

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale marea neagra
black sea oil&gas proiectul midia
legea offshore
transgaz bsog
transgaz conducta vadu-t1