EXCLUSIV Decizii în rețeaua de gaze, aflată la limita stării de risc: Gazprom acoperă doar 25% din cererea venită din România, centrala OMV Petrom de la Brazi a fost oprită ca urmare a “presiunii reduse din rețea”

EXCLUSIV Decizii în rețeaua de gaze, aflată la limita stării de risc: Gazprom acoperă doar 25% din cererea venită din România, centrala OMV Petrom de la Brazi a fost oprită ca urmare a “presiunii reduse din rețea”

Centrala OMV Petrom Brazi

scris 1 mar 2018

Starea de dezechilibru în care se află sistemul național de transport al gazelor se accentuează din cauza consumului casnic ridicat, dar și a deciziei Gazprom de a satisface, conform informațiilor Profit.ro, doar 25% din cantitatea de gaze solicitată de România. Drept urmare, potrivit unor surse, miercuri, autoritățile au decis să oprească alimentarea cel puțin a unui mare consumator, și anume centrala electrică pe gaze a OMV Petrom de la Brazi.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Miercuri seară, la ora 20, Indicatorul Line Pack publicat de Transgaz, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, se situa doar cu 400 de mii de metri cubi peste limita de risc, la nivelul de 33,4 milioane metri cubi, continuând să scadă (marți era la 37,3 milioane metri cubi). În urmă cu un an, pe 28 februarie 2017, nivelul era de peste 45 milioane metri cubi.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform informațiilor, centrala de la Brazi ar urma să fie închisă 2 zile. OMV Petrom a anunțat sistemul european de informare în domeniul energiei (REMIT, de închiderea în totalitate a centralei de la Brazi pentru ziua de 1 martie, motivul invocat fiind ”presiunea redusă a gazelor din rețea”. Centrala a funcționat doar parțial și în cursul zilei de miercuri: la jumătate din capacitate (440 MW din totalul de 860 MW) în prima parte a zilei, până la ora 13, pentru ca apoi să scadă la o capacitate de 207 MW, potrivit REMIT.

EXCLUSIV Decizii în rețeaua de gaze, aflată la limita stării de risc: Gazprom acoperă doar 25% din cererea venită din România, centrala OMV Petrom de la Brazi a fost oprită ca urmare a “presiunii reduse din rețea”

Se confirmă astfel problemele apărute în sistemul de gaze din cauza gerului semnalizate încă de marți de Profit.ro.

EXCLUSIV Planul RADET de ieșire din insolvență: scumpirea căldurii încă din acest an și eșalonarea a peste 90% din datorii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Planul RADET de ieșire din insolvență: scumpirea căldurii încă din acest an și eșalonarea a peste 90% din datorii

Starea de dezechilibru în care sistemul de transport de gaze din România vine într-un moment total nepotrivit pentru cel de-al doilea mare producător de gaze din România. Dacă ar fi funcționat la capacitate maximă, centrala ar fi permis companiei să profite de prețul ridicat al energiei electrice de pe piața pentru ziua următoare, care miercuri a ajuns pentru anumite intervale orare și la 90 de euro/MWh. Însă, în condițiile opririi centralei și ținând cont că OMV Petrom are semnate contracte de furnizare a energiei electrice, compania va fi nevoită să cumpere (și nu să vândă, cum ar fi fost normal) electricitate de pe PZU, pentru a-și onora obligațiile contractuale.

În plus, ca urmare a reducerii producției la nivel național, este posibil ca pe piața de electricitate prețurile să crească și mai mult după indisponibilizarea celor 860 de MWh pe care i-ar fi produs centrala de la Brazi.

Închiderea parțială a centralei de producție a energiei electrice de la Brazi este confirmată și de datele Transelectrica, potrivit cărora energia electrică produsă din hidrocarburi a scăzut de la nivelul de 2.000 de MW înregistrat marți la unul de 1.300 de MW realizat miercuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
presiune scăzută
transport
transgaz
omv petrom
brazi