Delgaz Grid a obținut cofinanțare din fonduri europene pentru o investiție de peste 45 de milioane de lei

Delgaz Grid a obținut cofinanțare din fonduri europene pentru o investiție de peste 45 de milioane de lei
scris 27 sep 2018

Distribuitorul de gaze naturale și electricitate Delgaz Grid a anunțat joi că a obținut cofinanțare din fonduri europene pentru o investiție de peste 45 de milioane de lei, un proiect ce prevede montarea a peste 10.000 de contoare inteligente la consumatorii din municipiul Iași.

”Investiția este cofinanțată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) și cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul național, iar contribuția companiei noastre este de peste 22 milioane lei”, a informat joi compania.

Urmărește-ne și pe Google News

În cadrul proiectului vor fi montate peste 10.000 de contoare inteligente la consumatori din cartierul Nicolina II din municipiul Iași, iar rețeaua de distribuție de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri și a peste 1.800 de tablouri electrice (firide), scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
DOCUMENT Apa Nova va instala contoare inteligente de măsurare a consumului de apă în București. Obligații noi de racordare, plus reguli pentru contractarea și facturarea individuală CITEȘTE ȘI DOCUMENT Apa Nova va instala contoare inteligente de măsurare a consumului de apă în București. Obligații noi de racordare, plus reguli pentru contractarea și facturarea individuală

În același timp, vor fi implementate infrastructura hardware și aplicațiile software necesare funcționării sistemului de măsurare inteligent.

Începând cu 2012 au fost realizate trei proiecte cu finanțare europeană, iar altele două se află în derulare, spun reprezentanții companiei.

În prezent, Delgaz Grid implementează un proiect în cadrul căruia vor fi modernizate și integrate în SCADA stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban (110/20kV ) din județul Iași. Lucrările, în valoare de peste 16 milioane lei, se vor desfășura pe o perioadă de trei ani și au ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din surse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuție.

De asemenea, prin două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuție a gazelor naturale din județele Iași și Cluj. În municipiul Iași și zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătățirea tehnologică a rețelei de gaze naturale, presiune medie, precum și modernizarea unor stații de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA.

Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată rețeaua de distribuție gaze naturale (conducte și branșamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, cofinanțat cu fonduri europene.

Compania precizează că a modernizat și integrat în sistem SCADA un număr de 26 de stații de transformare a energiei din județele Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Suceava și Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei.

Anul trecut, Delgaz Grid a investit circa 450 milioane de lei, cel mai mult de la intrarea pe piața românească a Grupului E.ON, din anul 2005. Pentru 2018, Delgaz Grid și-a propus să investească peste 494 milioane de lei, destinați în cea mai mare parte modernizării rețelelor de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice.

Delgaz Grid, companie din cadrul Grupului german E.ON, deservește peste 3 milioane de clienți și operează o rețea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de județe din partea de Nord a României și o rețea de electricitate de peste 80.000 km în șase județe din Moldova (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui).

viewscnt
Afla mai multe despre
delgaz grid
contoare inteligente
iasi