DECIZIE Guvernul a prelungit explorarea la 7 perimetre petroliere concesionate de OMV Petrom, după întâlniri ale lui Bolojan cu conducerea companiei și a Austriei

Guvernul a aprobat astăzi un act adițional la un acord petrolier de concesiune încheiat acum 25 de ani cu OMV Petrom (pe atunci SNP Petrom), prin care este prelungită perioada de explorare pentru un număr de 7 dintre cele 9 perimetre de hidrocarburi care fac obiectul acordului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
DECIZIE Guvernul a prelungit explorarea la 7 perimetre petroliere concesionate de OMV Petrom, după întâlniri ale lui Bolojan cu conducerea companiei și a Austriei

Hotărârea de Guvern, luată imediat după întoarcerea premierului Ilie Bolojan din vizita efectuată în Austria și după o întâlnire a acestuia cu conducerea OMV Petrom, nu precizează pentru care dintre perimetrele aflate în concesiunea companiei controlate de austriecii de la OMV a fost aprobată prelungirea explorării și nici cu cât.

Acordul din 2000, modificat acum prin act adițional, are ca obiect perimetrele petroliere Adjud, Băicoi, Târgoviște, Urziceni Est, București, Craiova, Pitești, Târgu Jiu (toate onshore) și Istria (offshore).

Investiție masivă în Armata României. Rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL de peste 600 milioane euro CITEȘTE ȘI Investiție masivă în Armata României. Rachete antiaeriene MANPAD MISTRAL de peste 600 milioane euro

În 2023, pentru aceste perimetre a fost extinsă cu 15 ani perioada de concesiune, până în 2042.

În același an, OMV Petrom a anunțat descoperirea de noi resurse de țiței și gaze naturale pe 3 dintre cele 9 perimetre: Craiova, Târgu Jiu și Târgoviște. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane barili echivalent petrol (bep) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în 2022.

În perimetrul Craiova, la Verguleasa, compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii.

EXCLUSIV Blocuri din centrul capitalei, inclusiv Dalles - fără gaze CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Blocuri din centrul capitalei, inclusiv Dalles - fără gaze

″În întreaga perioadă 1997 – 2024, au fost depășite constant angajamentele asumate, astfel:

- Achiziție seismică 2D: 8.875 km programat /16.043 km realizat (181%);
- Achiziție seismică 3D: 3.773 km2 programat/11.384 km2 realizat (302%);
- Sonde de explorare-deschidere: 124 sonde programat/161 sonde realizat (130%);
- Gradul de acoperire seismică pe actualele perimetre de explorare a crescut de la 4% în 2004 la peste 70% la această dată;
- Investițiile totale în explorare, pe cele 9 perimetre ce fac obiectul prezentului act normativ, de la începutul acordului de concesiune (1997) până în prezent, se cifrează la circa 1,176 miliarde euro, față de un angajament de circa 370 milioane euro;
- Rata de succes a sondelor de explorare a fost, în mod constant, peste 50%;
- Materializarea acestor eforturi se regăsește în aportul de circa 10% din producția curentă a OMV Petrom provenit din sondele de explorare″, se arată în nota de fundamentare.

Europa vrea să limiteze accesul tinerilor la rețelele sociale CITEȘTE ȘI Europa vrea să limiteze accesul tinerilor la rețelele sociale

Potrivit sursei citate, deși abordarea zonelor de mare complexitate geologică, dar și a celor de “frontieră” situate în zone adânci ori în condiții de temperatură și presiune ridicate, implică o creștere semnificativă a riscului investițional, în cursul ultimelor faze de extindere a perioadei inițiale de explorare au fost executate proiecte de mare anvergură (sonde onshore săpate la obiective adânci neatinse înainte), iar astfel de proiecte trebuie continuate în vederea identificării de noi resurse, titularul având potențial pentru a continua aceste activități, având în vedere rezultatele obținute (descoperiri noi ce s-au adăugat zăcămintelor aflate în producție).

″Provocările de natură tehnică, pe care titularul și le asumă pentru o noua perioadă de extindere, pot fi rezumate astfel: • gradul de maturitate al ariilor de explorare impune abordarea de capcane stratigrafice subtile ori zone cu temperatură și presiune ridicate; • abordarea obiectivelor adânci/complexe unde au fost identificate prin lucrări anterioare sisteme petroliere active; • utilizarea de tehnologii avansate de procesare/reprocesare 3D, atât pentru proiectele realizate până în prezent, cât și pentru cele viitoare; • noi achiziții seismice 3D. Acestora li se adaugă provocări de natură logistică sau legală: • programarea pe termen lung a instalațiilor de foraj de adâncime – cu disponibilitate limitată - ce presupun echipamente speciale pentru presiune și temperatură; • proceduri de licitații îndelungate; • dificultăți privind accesul la terenuri și în obținerea autorizațiilor și avizelor pentru desfășurarea de operațiuni petroliere, atât pentru sonde, cât și pentru achiziție seismică, mai ales pentru proiectele 3D ce se desfășoară pe suprafețe vaste, în condițiile noii legislații privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului″, scrie în document.

Retailerul Shein este suspectat că vinde produse ilegale în toată Uniunea Europeană CITEȘTE ȘI Retailerul Shein este suspectat că vinde produse ilegale în toată Uniunea Europeană

Autoritățile arată că aprobarea extinderii perioadei de explorare cu a șasea perioadă de extindere prezintă avantajul de a oferi continuitate explorării în baza acordului de concesiune, prin valorificarea eficientă a expertizei tehnice și know-how-ului dobândite pe parcursul a multor ani de experiență de către titular și aplicate în mod corespunzător perimetrelor care fac obiectului acordului de concesiune.

″Această aprobare are la bază inclusiv necesitatea explorării amănunțite a perimetrelor ce formează obiectul acordului, în vederea determinării cu maximă acuratețe a potențialului de hidrocarburi (pe lângă cele descoperite în perioadele anterioare), care să contribuie la asigurarea securității energetice a țării.

În scopul protejării intereselor statului român în domeniul resurselor minerale, rezultatele deja atinse de titular în faza de explorare inițială și extinderile sale anterioare trebuie consolidate, în contextul necesității executării unei explorări sustenabile. Extinderea are impact pozitiv asupra creșterii producției viitoare de hidrocarburi interne, consecința directă și firească fiind cea de creștere a autonomiei energetice, ceea ce se înscrie în liniile politicii declarate a Guvernului de creare a unui climat de securitate și independență energetică″, conchide Executivul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0919 -0.00010.00 %
1 USD4.3707 +0.0066+0.15 %
1 GBP5.8310 +0.0069+0.12 %
1 CHF5.4427 -0.0094-0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite