”Avem nu doar niște angajamente prin accesarea programelor europene, nu doar jaloane, deci din PNRR, ci avem un interes legitim ca marile companii de stat să fie cât mai bine administrate”, a spus premierul.
Guvernul a adoptat în acest sens un memorandum, în urma căruia se vor desemna ”care dintre aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menținute în activitate” - ”(...) cu, sigur, reformele care sunt necesare în așa fel încât să fie mai competitive, să ofere servicii mai bune, să nu aibă nevoie de subvenții tot mai mari”, a spus premierul.
Potrivit acestuia, Guvernul va decide ”care vor fi reorganizate prin fuziune, prin divizare, transformare sau care vor fi lichidate”
Sunt un număr de 17 companii care au fost comunicate de către Ministere în acest prim pachet.
Lista celor 17 companii:
| Nr. crt. | Nume companie | Autoritatea publică tutelară |
| 1. | Societatea Electrocentrale Grup SA | Ministerul Energiei |
| 2. | Societatea Electrocentrale București SA | Ministerul Energiei |
| 3. | Societatea OIL Terminal SA | Ministerul Energiei |
| 4. | Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR - SA) | Ministerul Energiei |
| 5. | Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă" CFR Marfă S.A" | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 6. | ROFERSPED S.A-filială a CFR Marfă | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 7. | C.F.R- I.R.L.U. S.A filială a CFR Marfă | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 8. | Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F -S.A | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 9. | Societatea Feroviară de Turism S.F.T-C.F.R- S.A | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 10. | Societatea Națională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R- pre-insolvență | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 11. | Compania Națională de Căi Ferate C.F.R SA | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 12. | Societatea Telecomunicații CFR S.A | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 13. | Tipografica Filaret S.A-filiala a CNCFR S.A | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 14. | Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători S.A" | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 15. | Societatea de Reparații Locomotive C.F.R-S.C.R.L Brașov -filială a CFR Călători | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 16. | Societatea de Transport cu Metroul București "Metrorex "S.A | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
| 17. | Compania "TAROM" | Ministerul Transporturilor și Infrastructurii |
Societatea PETROTRANS SA este în faliment și a fost propusă de Ministerul Energiei spre analiză pentru clarificarea situației patrimoniale.
Din zona de transporturi și de energie, Bolojan a menționat personal din listă companiile Tarom, Metrorex, CFR Călători, CFR SA, Societatea Electrocentrale Caraiova, Electrocentrale București, Complexul Energetic Valea Jiului.
Bolojan a arătat că anul viitor nu va mai exista situația în care bugetele companiile să fie aprobate în a doua jumătate a anului sau spre sfârșit de an.
”Bugetele acestor companii să fie aprobate imediat după ce se aprobă bugetul de stat, deci în primul trimestru, să fie ținte cât se poate de clare pentru responsabilii acestor companii și un parcurs clar care să însemne măsuri fără echivoc pentru îmbunătățirea performanței acestora”, a declarat prim-ministrul.
Modul de selectare a companiilor
Ministerele au avansat această listă conform criteriilor stabilite în Strategia privind Reforma companiilor de stat, care stabilește ca întreprinderile să fie clasificate nu exclusiv pe bază de cifre, ci incluzând rolul strategic pe care acestea îl au în economie și pentru funcționarea statului, ținând cont de criterii comune și de criterii specifice fiecărui sector de activitate.
Pentru perfectarea acestui tip de analiză, la nivelul CNR9 este în curs de realizare Harta Sectorială 2035, care definește rolul statului pe sectoare (actor dominant / important / selectiv / ultim resort), inclusiv pilonul Defence Industrial Base.
1. Cele 5 categorii de clasificare a companiilor
1. Companii strategice esențiale: Infrastructuri critice; rol fără substitut privat; impact asupra securității naționale. Intervenție: investiție, consolidare, profesionalizare.
2. Companii necesare, dar ineficiente: Rol public important (transport, apă-canal, servicii publice), dar performanță slabă. Intervenție: restructurare operațională + financiară.
3. Companii neviabile economic: Pierderi constante, fără rol public justificat. Intervenție: lichidare ordonată + recuperare active.
4. Companii suprapuse sectorial: Redundanțe: două sau mai multe companii fac același lucru. Intervenție: fuziune, absorbție, consolidare.
5. Companii comerciale: Operează pe piață competitivă, fără rol public. Intervenție: listare, PPP, atragere capital privat.
2. Criterii de clasificare a companiilor
A. Rol public: infrastructură critică, Obligație de Serviciu Public, relevanță strategică.
B. Performanță financiară: profit/pierdere, EBITDA, arierate, subvenții, îndatorare.
C. Risc fiscal: expunere bugetară, risc arierate, impact deficit.
D. Capacitate operațională: productivitate, organigrame, investiții, active.
E. Suprapuneri sectoriale: dublări operaționale/teritoriale.
F. Relevanță strategică sectorială: priorități sectoriale 2030.















