Consumul de electricitate, sub nivelul normal în majoritatea statelor membre ale UE, în iunie

Consumul de electricitate, sub nivelul normal în majoritatea statelor membre ale UE, în iunie
scris 7 sep 2020

Consumul de electricitate în iunie a fost mai scăzut în majoritatea statelor membre ale UE, după ce, la mijlocul lunii martie, au fost impuse măsuri de izolare pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Restricțiile au dus la închiderea fabricilor, școlilor, restaurantelor, barurilor, hotelurilor, oamenii fiind nevoiți să stea acasă. Multe companii și-au redus nivelul producției din cauza scăderii cererii sau a întreruperii lanțurilor de aprovizionare. Aceste măsuri au fost în vigoare pe tot parcursul lunii aprilie 2020, iar de la finalul lunii mai și în iunie multe țări au ridicat parțial restricțiile și sezonul turistic a început, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Legea \ CITEȘTE ȘI Legea "cu dedicație" care limitează numărul distribuitorilor de carburanți și desființează 1.000 de firme - atacată la CCR. Patronatul solicită președintelui nepromulgarea sa. Efecte grave și pentru agricultori

Totuși, consumul total de electricitate în iunie 2020 a fost cu 7,6% mai scăzut decât cel mai redus nivel înregistrat vreodată într-o lună iunie din anii 2016 - 2019.

Comparativ cu cel mai redus nivel înregistrat din 2016 într-o lună iunie, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Polonia și Slovenia au raportat o scădere de peste 10%. Deoarece turismul este un sector important pentru majoritatea acestor state, probabil că reducerea numărului de turiști a dus la scăderea consumului de electricitate.

Șapte țări membre (Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia și Finlanda) au raportat un declin al consumului de electricitate între 5% și 10%, în timp ce în opt state scăderea a fost între 1% și 5% (Belgia, Bulgaria, Cehia, Franța, Ungaria, Olanda, România și Slovacia). În Letonia și Lituania, situația a rămas stabilă (o creștere de 1%), iar restul țărilor (Estonia, Irlanda, Malta și Suedia) au raportat o creștere a consumului de electricitate comparativ cu cu cel mai redus nivel înregistrat într-o lună iunie.

Deși Danemarca și Bulgaria au înregistrat o creștere a consumului de electricitate în perioada martie - mai 2020, în iunie ambele au raportat o reducere a consumului de electricitate comparativ cu cel mai redus nivel înregistrat vreodată într-o lună iunie din anii 2016 - 2019. 

viewscnt
Afla mai multe despre
consumul de electricitate
eurostat